Actiunile au fost cumparate de la ziaristii Cristian Pantazi si Dan Tapalaga, fondatorii G4Media in 2018, care vor ramane, conform comunicatului oficial, „implicati activ in noua structura”.
Compania care a cumparat G4Media este detinuta de Radu Budeanu si are in portofoliu publicatii precum Mediafax, Gandul, CanCan si ProSport.
Radu Budeanu a incheiat in 2020 un acord de recunoastere a vinovatiei cu DNA fiind acuzat ca a intermediat o mita primita de fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea.
Publicatia G4Media si celelalte publicatii din trust (Economedia, G4Food, Techrider si Pets&Cats) au fost cumparate de „Titluri Quality”, companie detinuta de omul de afaceri Radu Budeanu. Anuntul a fost facut pe site-urile G4Media si Gandul, unde se noteaza ca este o „tranzactie ce marcheaza formarea celui mai mare conglomerat de presa digitala din Romania”.
Jurnalistii Dan Tapalaga si Cristian Pantazi, fondatorii, proprietarii si conducatorii editoriali ai G4Media, si-au vandut participatiile intr-o cota care nu e precizata in comunicat, dar vor ramane in proiect si vor asigura „continuitatea liniei editoriale”, conform comunicatului.
In cadrul tranzactiei, jurnalistilor le-a fost garantata independenta editoriala, mai precizeaza comunicatul de marti.
„Pentru a garanta acest principiu, noul proprietar a semnat un Acord privind independenta editoriala, aplicabil publicatiilor G4Media, Economedia, G4Food, Techrider si Pets&Cats”, scrie G4Media.
Compania Titluri Quality, detinuta de fostul jurnalist si afacerist Radu Budeanu, a cumparat in luna ianuarie Mediafax si produsele sale media: site-ul, agentia foto si fluxul de stiri. Tranzactia a fost agreata pe data de 8 ianuarie 2025.
„Mogulul Radu Budeanu, apropiat de PSD, cumpara agentia de stiri Mediafax de la Dan Sucu si mogulul Adrian Sarbu, care a instigat la vot in alb in turul 2 al prezidentialelor”, a scris G4Media in ianuarie 2025 despre achizitia Mediafax de catre grupul Titluri Quality.
L-au acuzat pe Budeanu de filaj la adresa jurnalistilor si magistratilor
In urma cu 5 ani, G4Media ii acuzau pe Budeanu, Sebastian Ghita si Dan Andronic de filaj.
In februarie 2020, publicatia G4Media publica un articol cu titlul „Atac grav la justitie si la presa. Magistrati si jurnalisti filati, interceptati si intimidati de serviciul secret paralel al unor inculpati de rang inalt din Romania”. Cei vizati erau Dan Andronic, Radu Budeanu si Sebastian Ghita.
„Doi magistrati si doi jurnalisti au fost urmariti pas cu pas, filmati, inregistrati si intimidati de un veritabil serviciu secret paralel camuflat intr-o divizie de paparazzi”, scria G4Media, dupa ce Romania TV a difuzat imagini cu Horatiu Radu, procuror adjunct interimar al Parchetului General, judecatorul Razvan Pastila si jurnalistii Alex Costache (colaborator G4Media) si Cosmin Savu (PRO TV) in timp ce participau la un eveniment privat intr-un restaurant din Bucuresti.
„Imaginile au fost preluate rapid de publicatiile Gandul, detinut de Radu Budeanu, cercetat de DNA, si de EVZ, detinut de Dan Andronic”, preciza G4Media.
Cine e Radu Budeanu
Radu Budeanu are 46 de ani si a fost jurnalist. Budeanu a intrat in presa in anul 1999 drept colaborator al ziarului de investigatii „Ziua”. In anul 2004, el a fondat revista „Ciao!”, iar in 2006 a preluat cotidianul „Averea”. Un an mai tarziu, a lansat tabloidul „CanCan”.
Budeanu, patron al publicatiilor Cancan si Gandul, a incheiat un acord de recunoastere a vinovatiei in 2020 cu procurorii DNA, in dosarul Hidroelectrica.
In acest dosar, era urmarit penal din 2015, fiind acuzat ca a intermediat o mita de 5 milioane dolari primita de fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului Elena Udrea.
„In prezenta avocatului, inculpatul a declarat expres ca recunoaste comiterea faptei, accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si este de acord cu felul si cuantumul pedepsei aplicate, precum si cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de incercare de 4 ani”, preciza atunci DNA. (E.T.)