Pelerinajul Moto Timisoara – Manastirea “Sf. Maria Radna”, la editia a III-a

Parohia Romano-Catolica Timisoara III Elisabetin, in colaborare cu Societatea Divinului Salvator, organizeaza sambata, 30 august 2025, cea de-a treia editie a Pelerinajului Moto pe traseul Biserica Elisabetin III – Timisoara pana la Manastirea Romano-Catolica „Sfanta Maria Radna” – Lipova.

Manifestarea reuneste traditia pelerinajelor crestine cu pasiunea pentru motociclism, oferind participantilor din intreaga tara ocazia de a porni impreuna intr-o calatorie de suflet si de comemorare. Momentul central va fi oficierea Sfintei Liturghii in bazilica de la Maria Radna, in memoria motociclistilor care nu mai pot participa la astfel de drumuri – fie din cauza bolii, a unor dizabilitati sau a resurselor limitate, fie a celor care si-au pierdut viata in accidente.

„Pelerinajul nu este doar o calatorie pe doua roti, ci o expresie a credintei, a solidaritatii si a recunostintei. Este modul nostru de a pastra vie memoria celor care au facut parte din familia moto”, transmit organizatorii. Cei interesati se pot inscrie pana la data de 20 august 2025.

Programul evenimentului:

09 – Adunarea participantilor in parcarea din fata Bisericii Elisabetin III (Piata Balcescu nr. 3A, Timisoara)

10 – Plecare in coloana catre Lipova

12 – Sfanta Liturghie la Manastirea Maria Radna

13 – Pranz (sustinut din taxa de participare – 50 lei)

14,30 – Intoarcerea la Timisoara

(Diana Mihai)

Leave a Reply