In acord cu traditia excelentei care ii defineste intreaga activitate, in anul universitar 2025-2026, Universitatea de Vest din Timisoara (UVT) lanseaza mai multe premiere in spatiul educational romanesc, deschizand noi perspective pentru studenti. UVT continua astfel sa imbine experienta si prestigiul, acumulate de-a lungul deceniilor, cu spiritul inovator care o pozitioneaza in topul invatamantului superior din Romania.
Incepand cu sesiunea de admitere din aceasta toamna, Universitatea de Vest din Timisoara (UVT) propune trei programe de studii universitare de licenta si doua programe de studii universitare de masterat noi, menite sa raspunda cerintelor pietei si tendintelor globale din educatie si economie.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Noile programe de studii, lansate de Universitatea de Vest din Timisoara (UVT) incepand din acest an universitar, sunt orientate catre specializari unice, oferind deschideri de cariera mai mult decat speciale. Lumea este in schimbare, la fel cum sunt intr-o accentuata dinamica si ideile, cercetarile si domeniile cunoasterii. La UVT sincronizam noile programe de studii cu avangarda cunoasterii, dar si cu ritmul si tendintele ocupationale din economia reala. Prin programele de studii de masterat de tip MBA (Master of Business Administration) sau Leadership (Administratie publica si leadership), dar si prin programele de studii de licenta in Design (ambiental, grafic sau de obiect si creatie digitala) studentii de aici, viitorii absolventi ai UVT, au acces direct catre profesiile viitorului.”
Licenta – Facultatea de Arte si Design (FAD)
UVT inoveaza pe scena artistica nationala, lansand trei programe de studii universitare de licenta, dintre care doua unice in Romania:
Design ambiental
Design grafic (program unic la nivel national, initiat de UVT)
Design de obiect si creatie digitala (program unic la nivel national, initiat de UVT)
Prin aceste initiative, UVT reconfirma rolul Facultatii de Arte si Design drept spatiu de formare al noilor generatii de creatori vizuali si promotori ai designului contemporan.
Masterat – Oferte academice de top
Master of Business Administration (Masterat in Administrarea Afacerilor) – (Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor – FEAA), program international, organizat in cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timisoara (UVT) si University of West London (UWL). Programul de masterat, unic in regiunea de vest a tarii, conecteaza studentii la bunele practici si expertiza britanica in business si leadership.
Administratie publica si leadership (Facultatea de Stiinte ale Guvernarii si Comunicarii) – in cadrul domeniului de studii universitare de masterat Stiinte administrative. Programul vizeaza pregatirea unor lideri capabili sa transforme institutiile publice prin competente moderne de management si guvernanta.
Cu aceste noi programe, UVT isi reconfirma statutul de universitate comprehensiva si inovatoare, consolidandu-si misiunea de a conecta educatia din vestul Romaniei la marile directii europene si globale ale cunoasterii.
In acest nou capitol, traditia solida a excelentei academice se impleteste armonios cu inovatia, formand generatiile viitoare, care vor contribui la dezvoltarea societatii prin cunoastere, creativitate si leadership autentic.
Sesiunea de toamna a admiterii pentru anul universitar 2025-2026 este deschisa – mai multe detalii despre oferta educationala a Universitatii de Vest din Timisoara fiind disponibile la adresa online: www.admitere.uvt.ro – iar toti cei care sunt interesati de programele de studii de la UVT pot sa-si depuna dosarele de inscriere online prin intermediul aplicatiei: https://admitereonline.uvt.ro/. (universitatea de Vest din Timisoara, Horea Bacanu)