Fosta ministra a Justitiei, Ana Birchall, a criticata dur, vineri, 22 august, reactia oficiala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) la proiectul Guvernului Bolojan de reducere a pensiilor magistratilor si de crestere a varstei de pensionare. „Independenta justitiei nu are nicio legatura si nu este data de salariile si pensiile speciale!”, sustine ea.
„Acum ca s-a vazut cu sacii in caruta si este presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna Lia Savonea a prins grai public si cu tupeu afirma ca reducerea pensiilor speciale ar insemna „taierea independentei justitiei”. Este o declaratie nu doar gresita, ci extrem de periculoasa pentru sistemul judiciar si increderea in justitie”, a transmis Ana Birchall pe Facebook dupa publicarea comunicatului ICCJ.
In mesajul curtii, se arata ca reducerea pensiilor speciale si cresterea varstei de pensionare a magistratilor poate „taia” din echilibrul democratiei.
„A vorbi de la nivelul puterii executive despre taierea asa-ziselor privilegii inseamna, in fapt, a slabi, in mod deliberat, statutul judecatorilor, al magistratilor. In realitate, nu se taie un „beneficiu”, se taie din independenta justitiei, din echilibrul democratiei”, se arata in comunicatul ICCJ.
„Independenta justitiei nu are nicio legatura si nu este data de salariile si pensiile speciale! A reduce independenta justitiei la bani este un mod de gandire toxic si extrem de periculos, care submineaza insasi fundatia statului de drept”, transmite Ana Birchall.
Fosta ministra a Justitiei considera ca Lia Savonea, presedinta ICCJ, ar trebui sanctionata disciplinar pentru pozitia oficiala a curtii fata de reformarea pensiilor speciale.
„Solicit public CSM sa se autosesizeze si sa condamne afirmatiile d-nei Savonea. Inspectia Judiciara sa se autosesizeze si sa ia fata de d-na Savonea masurile disciplinare care se impun. Ministrul Justitiei, dl. Radu Marinescu, are obligatia legala de a sesiza Inspectia Judiciara – daca are curaj!”, a mai spus Ana Birchall.
Ea insista ca romanii cinstiti si magistratii onesti ar trebui sa reactioneze ferm la pozitia ICCJ.
„Ca fost ministru al Justitiei, afirm raspicat: independenta magistratilor nu se apara prin pensii sau privilegii, ci prin lege, adevar si integritate. Magistratii onesti, societatea civila, romanii cinstiti trebuie sa reactioneze ferm. Independenta justitiei nu se masoara in bani sau privilegii, ci in respectul fata de lege si adevar!”, se incheie mesajul Anei Birchall. (V.E.)