Echipa de robotica CSH, care reprezinta Colegiul National Pedagogic „Carmen Sylva” din Timisoara, a avut, din nou, o evolutie spectaculoasa la un concurs de anvergura – Bucharest Twin Cup 2025, cea mai mare competitie off-season din Europa -, obtinand cateva rezultate de exceptie. Evenimentul a avut loc in perioada 22–24 august 2025, la Bucuresti, si a reunit cele mai bune echipe din Europa.
„Suntem extrem de mandri de echipa noastra de robotica pentru performanta de exceptie obtinuta la Bucharest Twin Cup, cea mai mare competitie off-season FTC din Europa, desfasurata la Bucuresti in perioada 22–24 august 2025.
Alianta formata impreuna cu echipa RavenTech din Hunedoara – SparkleRavens – a impresionat prin strategie, inovatie si spirit de echipa:
- 8 victorii din 9 meciuri de calificare
Finalisti ai competitiei
Premiul Strategy & Synergy Award – Teleop – pentru coordonarea impecabila in perioada de control manual
Record mondial in perioada autonoma de sample – obtinut de 3 ori pe parcursul competitiei
Felicitari echipei pentru profesionalism, adaptabilitate si pasiunea cu care a reprezentat scoala, orasul si Romania in aceasta competitie de top!”, este mesajul de felicitare al profesorilor pentru echipa care a reprezentat la inaltime Colegiul National Pedagogic „Carmen Sylva” din Timisoara. (E.T.)