“Ajutor pentru Viitor 2025” – campania care aduce speranta pentru peste 70 de copii din Timis

Cu doar cateva zile inainte de inceperea noului an scolar, Asociatia Look Inside, fondata de Alina Miclea, cunoscuta si ca „doamna in mov”, lanseaza editia a IX-a a proiectului „Ajutor pentru Viitor”.

Scopul campaniei este de a sprijini peste 70 de copii din satele timisene Jupani, Sudrias, Dumbrava, Grosi si Faget, pentru ca acestia sa isi poata incepe scoala cu demnitate, curaj si speranta.

Pentru multi dintre acesti elevi, inceputul de an scolar nu inseamna emotia ghiozdanului plin, ci teama de a fi marginalizati pentru ca nu au rechizite sau haine noi. „Oare iar vor rade colegii de mine ca nu am caiete noi?” – este intrebarea dureroasa pe care multi dintre ei o poarta in suflet.

Cum poti ajuta?!

Cei care doresc sa se implice pot intra pe contul de Facebook al Asociatiei Look Inside, unde vor gasi albumul cu fotografiile copiilor. Alegand unul dintre copii si lasand un comentariu la poza, fiecare donator isi asuma sa ii pregateasca ghiozdanul pentru inceputul de scoala.

Predarea ghiozdanelor se va face joi, 4 septembrie, intre orele 17.00 – 20.00, la Academia REFLEXOVITAL Timisoara (str. Patriarh Miron Cristea nr. 13). Fiecare ghiozdan trebuie sa contina rechizitele corespunzatoare clasei copilului ales (lista urmeaza sa fie publicata de organizatori), iar pe ghiozdan va fi lipita o eticheta cu numele copilului, numarul lui din album si satul din care provine. Ghiozdanele nu trebuie ambalate, ci doar umplute cu obiectele necesare.

O sansa de a vedea bucuria copiilor

Pe 6 septembrie, voluntarii si donatorii sunt invitati sa insoteasca echipa Look Inside in satele mentionate, pentru a cunoaste personal copiii si pentru a le oferi ghiozdanele. „Este momentul in care zambetele, lacrimile de bucurie si recunostinta lor ne arata ca impreuna putem face magie. Iti multumim ca si anul acesta esti alaturi de noi. Impreuna, schimbam destine”, transmite Alina Miclea.

„Ajutor pentru Viitor” este un proiect de traditie al Asociatiei Look Inside, derulat an de an cu sprijinul comunitatii. In 2025, campania a ajuns la cea de-a IX-a editie, confirmand dorinta oamenilor de a investi in educatia si viitorul copiilor aflati in nevoie. (Diana Mihai)

Foto credit: Alina Miclea

Leave a Reply