Dominic Fritz, “suspect de serviciu” pentru ca si-a vizitat socrii, in China! “Am si revenit din vacanta si turez motoarele de le fac in ciuda haterilor”

Primarul Timisoarei a devenit “suspect de serviciu” pentru o televiziune abonata la amenzile CNA, dupa ce s-a aflat ca a calatorit in China pentru a-si vizita socrii. Dominic Fritz persifleaza, ca de obicei, sarguinta cu care haterii executa comenzile de a-i ataca familia, spunand ca se simte “complimentat” ca, momentan, “tonomatele” – dupa cum le spunea fostul primar Nicolae Robu – nu au cu ce sa-i atace activitatea politica si administrativa.

Iata mesajul transmis de Dominic Fritz detractorilor sai: 

“Pot sa-mi pun ceasul dupa cum astia se iau periodic de familia mea. Acum, problema pe Realitatea Plus e ca in august mi-am vizitat socrii in China. N-am mai fost de 2 ani la ei. Singurul lor copil (sotia mea) si singura lor nepoata (fiica mea) locuiesc la 7.000 km distanta. Nascuta in pandemie, a durat aproape 2 ani pana cand fetita mea si-a imbratisat bunicii pentru prima oara.

Nu zic ca ne este usor sa echilibram viata de familie cu jobul meu de primar si presedinte de partid. Dar sunt mandru ca atunci cand vin acasa sau atunci cand mergem in vizita la familiile noastre (chiar daca e mult prea rar), atunci sunt tata, sot, fiu si ginere. Nu ”domnul primar” sau ”domnul presedinte”.

Asa ca ma doare fix in paispe de ce crede Realitatea Plus ca am facut cu familia mea in vacanta.

Pe sotia mea am cunoscut-o la facultate in Paris, unde am fost colegi de banca intr-un curs de drept public international, in 2007. Inteleg ca primarul german cu sotia chinezoaica si copil nascut la Timisoara nu este neaparat pe placul tuturor nationalistilor.

Dar nu ma voi scuza niciodata pentru familia mea, pentru valorile noastre sau pentru faptul ca traim o viata care uneori nu se potriveste cu prejudecatile unora.

Acestea fiind spuse, o iau ca pe un compliment ca momentan nu au cu ce sa-mi atace activitatea politica si administrativa. Am si revenit din vacanta de mult si turez motoarele de le fac in ciuda haterilor. P.S. Va rog sa ma ajutati cu un share. Trebuie sa intoarcem roata: unde incearca sa ne rusineze pe noi, rusinea trebuie sa fie a lor.” (Mara Ion)

Leave a Reply