Asociatia Poli, in colaborare cu Pieces of Heaven, Strada Vesela, Happy Tails Timisoara si La Pisici Café, cu sprijinul Fundatiei Judetene pentru Tineret Timis (FITT), organizeaza un Mega-targ de adoptii pentru caini si pisici, duminica, 28 septembrie 2025, intre orele 10 – 16, la Casa Tineretului – FITT, Str. Aries nr. 19, Timisoara.
Evenimentul reuneste mai multe organizatii unite printr-un scop comun: salvarea si gasirea unui camin pentru animalele fara stapan. Participantii vor putea intalni peste 100 de caini si pisici care isi cauta o familie, fiecare avand o poveste unica ce asteapta sa fie spusa.
„Fiecare suflet merita o sansa la o viata mai buna. Ne dorim ca prin acest targ sa aducem impreuna oamenii si animalele, sa construim legaturi si sa schimbam destine”, transmit organizatorii.
Adoptiile se vor face pe baza unei taxe universale de 200 lei, suma ce acopera o mica parte din cheltuielile pentru ingrijirea oferita pana in momentul adoptiei si ajuta asociatiile sa isi continue activitatea, fiind dovada responsabilitatii si sustinerii cauzei noastre.
Vino, adu-ti prietenii, familia, copiii – si lasa-te cucerit de ochii plini de speranta ai acestor animale. Pentru ca impreuna putem schimba destine!
Detalii eveniment:
Data: 28 septembrie 2025
Interval orar: 10:00 – 16:00
Locatie: Casa Tineretului – FITT, Str. Aries nr. 19, Timisoara
Pentru informatii suplimentare:
asociatiapoli2024@gmail.com
Link event: https://fb.me/e/3vFiZ7TZU