Inca o data, vestul tarii stabileste avangarda in dezvoltarea academica, de aceasta data in medicina oftalmologica. „Dorim ca Timisoara sa devina un hub regional in ceea ce priveste dezvoltarea academica in domeniul oftalmologiei. Consideram ca in acest moment pe plan national lucrurile nu sunt sistematizate din acest punct de vedere si de aceea, alaturi de colegul meu, domnul profesor Horia Stanca de la UMF „Carol Davila”, dorim sa aducem la un nou nivel aceasta activitate.
In special pentru colegii tineri care, sigur, sunt la inceput de drum si care chiar necesita aceste exercitii”, a declarat prof.univ.dr. Mihnea Munteanu, seful Disciplinei de Oftalmologie din cadrul UMF “Victor Babes” Timisoara in deschiderea manifestarii stiintifice internationale cu tema “Curba de invatare in chirurgia cataractei – perfectionarea pasilor chirurgicali si a altor manevre intraoculare”, curs pentru avansati.
Cursul, desfasurat la Timisoara in perioada 10-12 octombrie 2025, a adunat un numar de 90 de cursanti din intreaga tara care au participat atat la activitati chirurgicale, cat si la o parte teoretica de prezentari clinice. Cursantii au lucrat pe microscoape oftalmologice si pe echipamente dedicate chirurgiei cataractei.
„Acest curs de chirurgie a cataractei revine in acest moment asupra incepatorilor si urmareste sa ii invete cum sa demareze chirurgia cataractei, cum sa efectueze corect fiecare pas chirurgical, ce greseli se produc in mod frecvent si cum sa le previna, cum sa imbunatateasca rezultatele pentru fiecare pacient in parte si cum sa urmareasca adecvat fiecare element chirurgical, astfel incat sa fie capabili singuri sa-si evalueze performantele”, a precizat prof.univ.dr. Horia Stanca de la UMF “Carol Davila” Bucuresti.
Evenimentul de la Timisoara s-a desfasurat sub patronajul Universitatii de Medicina si Farmacie “Victor Babes” – reprezentata in deschidere de prorector prof.univ.dr. Andrei Motoc – si i-a avut ca invitati din Germania pe prof.univ.dr. Sibylle Scholtz (Institute of Experimental Ophthalmology, Homburg/Saar) si prof.univ.dr. Gabor Scharioth (Recklinghausen), iar din Italia pe prof.univ.dr. Francesco Boscia (Bari), care au conferentiat despre metode si dispozitive adjuvante in tratamentul chirurgical al cataractelor complicate si despre implante intraoculare de ultima generatie. (UMF Timisoara, Costi Duma)