Repetitiile pentru noua premiera a Teatrului National din Timisoara – VESTUL ADEVARAT – au intrat in linie dreapta. Astfel, prima iesire la rampa spectacolului VESTUL ADEVARAT de Sam Shepard, este programata duminica, 26 octombrie 2025, ora 19, la Sala Mare.
In traducerea lui Andrei Marinescu, povestea celor doi frati sedusi de mirajul Hollywood-ului – Austin, un scenarist de succes si Lee, un vagabond cinic, dar sarmant – tese admirabil „modelul din covor” al complicatelor relatii de familie, intr-un exercitiu de hiperrealism atat de perfect incat evenimentele par sa sara dincolo de natura lor plauzibila.
Piesa, deopotriva amuzanta si grava, brutala si comica, este una dintre capodoperele celebrului actor de teatru si film, dramaturg, scenarist, regizor, romancier si poet american Sam Shepard.
Castigator al premiului Pulitzer si nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor, de zece ori laureat al premiilor Obie pentru scenariu si regie, Sam Shepard este considerat unul dintre cei mai importanti dramaturgi ai secolului al XX-lea.
Bine-cunoscutul regizor de teatru Felix Alexa, premiat pentru multe dintre spectacolele sale, revine la Teatrul National din Timisoara cu aceasta tragi-comedie antrenanta – VESTUL ADEVARAT, trecand piesa lui Shepard prin filtrul inteligentei si al umorului sau abraziv. Felix Alexa, prolific regizor si pedagog de teatru, a montat in teatre si a predat in universitati din toata lumea (Paris, Zagreb, Seul, Beijing, Shanghai, New Delhi, Singapore sau Sidney). Experienta sa poarta amprenta marelui regizor Peter Brook, cu care a colaborat.
Regizorul Felix Alexa i-a distribuit in rolurile celor doi frati – protagonisti ai spectacolului, pe doi dintre cei mai tineri membri ai Nationalului timisorean, actori care, cu talent, profesionalism si tenacitate, isi construiesc un profil artistic de exceptie: Marin Lupanciuc, unul dintre cei mai tineri actori nominalizati vreodata la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor in rol principal (2023) si cel mai nou membru al trupei, Teodor Caus, actor, muzician si dansator din noua generatie.
Cei doi sunt sustinuti in partituri de compozitie de bine-cunoscutii actori ai Nationalului timisorean, Ion Rizea (premiul UNITER pentru cel mai bun actor secundar, 2021) si Paula Maria Frunzetti. Decorul si costumele spectacolului sunt semnate de Maria Miu, reputat scenograf de teatru si film, recunoscuta ca fiind unul dintre cei mai imaginativi, mai creativi si mai talentati artisti din generatia sa.
Urmatoarele reprezentatii ale spectacolului sunt programate joi, 30 noiembrie si duminica, 9 noiembrie 2025. Biletele la spectacolele Teatrului National pot fi achizitionate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agentia „Marasesti”, str. Marasesti nr. 2, deschisa intre orele 11 si 19, in fiecare zi a saptamanii, cu exceptia zilei de luni. Mai multe informatii pe https://www.tntm.ro/tarife/.
(TNT, Georgeta Petrovici)