Competitia Nationala de Inot Special Olympics ajunge la Timisoara / “Acesti sportivi ne invata zilnic ce inseamna curajul si perseverenta”

Timisoara devine, la finalul lunii octombrie, capitala incluziunii prin sport! In perioada 24–26 octombrie 2025, orasul va gazdui Competitia Nationala de Inot Special Olympics, un eveniment dedicat sportivilor cu dizabilitati intelectuale din intreaga tara.

Evenimentul este finantat de Municipiul Timisoara, prin Sport Club Municipal Timisoara, si este organizat in parteneriat cu Special Olympics Romania, Universitatea Politehnica Timisoara si Asociatia Clubul Sportiv Ambasadorii Sperantei.

Competitia isi propune sa ofere participantilor o experienta sportiva completa – de la momente de competitie si fair-play, pana la ocazii de socializare si bucurie comuna. Prin implicarea sa, Timisoara reafirma angajamentul fata de sportul pentru toti, promovand valori precum includerea, respectul si solidaritatea.

„Acesti sportivi ne invata zilnic ce inseamna curajul si perseverenta. Pentru noi, antrenori si voluntari, este o onoare sa fim martori ai progreselor lor si sa le oferim un cadru in care sa straluceasca”, au transmis organizatorii ACS Ambasadorii Sperantei, club care se implica activ in promovarea sportului adaptat si a programelor Special Olympics Romania.

Un moment special al evenimentului va fi demonstratia de inot adaptat sustinuta de copiii de la Centrul de Recuperare si Refacere Marius Parjol, care vor arata publicului ce inseamna inotul ca forma de terapie si incluziune.

Programul competitiei:

  • Vineri, 24 octombrie – Sosirea delegatiilor si inscrierea participantilor
  • Sambata, 25 octombrie | 09:00 – 15:00 – Preliminarii de inot
  • Duminica, 26 octombrie | 09:30 – 14:00 – Finale de inot si festivitatea de premiere

Pe parcursul celor trei zile, publicul este invitat sa sustina sportivii si sa fie parte dintr-un eveniment care demonstreaza, o data in plus, ca sportul are puterea de a schimba vieti.

Locatie: Baza Sportiva nr. 2 Politehnica Timisoara

Organizatori si parteneri: Municipiul Timisoara – Sport Club Municipal Timisoara, Special Olympics Romania, Universitatea Politehnica Timisoara, ACS Ambasadorii Sperantei

(Marius Parjol, presedinte – ACS Ambasadorii Sperantei

Leave a Reply