Cel de-al VIII-lea Congres al Partidului Romania Mare s-a desfasurat, astazi, la Palatul Parlamentului, in prezenta a sute de delegati din toata tara. Desi are un scor modest in intentiile de vot ale electoratului, de sub 2%, PRM si-a trimis un candidat in cursa pentru Primaria Capitalei.
Gheorghe Macovei a fost validat, luni, in competitia electorala pentru Primaria Bucurestiului, insa, deocamdata, in topul celor 18 candidati, apare la categoria „si altii”, fiind cotat cu sub 1% sanse de castig.
Revenid la congresul PRM, de astazi, sa consemnam faptul ca masonul Victor Iovici a confirmat calculul hartiei si a fost votat – in prezenta invitatului de onoare, Lidia Vadim Tudor, fiica Tribunului, care, paradoxal, este deputat in Parlamentul Romaniei din partea AUR – pentru inca un mandat in fruntea partidului fondat de Corneliu Vadim Tudor.
Totusi, in ciuda senzatiei de deja-vu resimtita de majoritatea delegatilor la congres, Victor Iovici fiind reconfirmat in functia de lider maxim, merita mentionata dorinta PRM-istilor de intinerire a cadrelor de nadejde din fruntea partidului. Pianistul Matei Bucur Mihaescu, sustinut de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, a fost ales in functia de vicepresedinte al partidului.

„Am avut onoarea de a fi investit in functia de vicepresedinte al PRM, in urma votului delegatilor prezenti la congres. Este un pas important in parcursul meu politic, pe care il fac cu responsabilitate, cu dorinta sincera de a contribui la modernizarea si consolidarea Partidului Romania Mare, precum si la reprezentarea corecta a valorilor nationale.
Multumesc domnului presedinte Victor Iovici pentru increderea acordata inca din 2022, cand am preluat conducerea Organizatiei de Tineret Romania Mare. Reconfirmarea sa in fruntea partidului ofera continuitate, stabilitate si directie.
Multumirile mele se indreapta, de asemenea, catre filialele PRM din tara si din diaspora, pentru prezenta si sustinerea constanta, precum si catre tinerii care au fost alaturi de noi astazi si care dau energie si perspectiva noua partidului.
Le sunt recunoscator tuturor delegatilor si colegilor pentru increderea lor. Suntem o echipa puternica, pregatita sa lucram pentru un PRM modern, coerent si activ in viata publica.
Voi continua sa imbin parcursul meu profesional cu activitatea politica, asa cum am facut-o si pana acum, cu seriozitate, disciplina si respect pentru cei care imi acorda increderea lor. Multumesc tuturor! Mergem inainte cu responsabilitate si incredere”, este mesajul transmis de Matei Bucur Mihaescu.
Delegatia PRM Timis, formata din presedintele Aboultef Gassan, prim-vicepresedintele Dumitru Moroianu, trezorierul Gheorghe Marinescu, liderul PRM Deta Nicu Pavel, Remus Puscas, membru in Biroul Executiv Judetean Timis, si alti invitati de sefii din Bucuresti, au votat pentru stabilitate si intinerirea imaginii electorale a partidului.
Reamintim ca, la algerile de anul trecut, Dumitru Moroianu a obtinut 541 de voturi (0,51%) la candidatura penntru Primaria Timisoarei, in timp ce Marian Mayer, candidatul PRM la presedintia Consiliului Judetean Timis a obtinut un scor de sub 1,50%. (M.I.)
Foto: Facebook, Matei Bucur Mihaescu























