Analiza VALUTARA / Criptomonedele au pierdut castigurile obtinute in acest an, bitcoin testand chiar pragul de 80.000 dolari

Majorarea cererii de dolari a redus plasamentele in active considerate riscante, cum sunt monedele de la marginea zonei euro, dar si pe cele in criptomonede care au pierdut castigurile obtinute in acest an.

Euro a inceput saptamana cu o medie de 5,0844 lei, cea de vineri fiind stabilita la 5,0891 lei, maxim al ultimei luni si jumatate. Cotatiile la care au fost realizate tranzactiile au crescut la 5,087 – 5,091 lei.

Mentinerea aversiunii fata de risc va ridica media monedei unice peste pragul de 5,09 lei, valoare anticipata de majoritatea analistilor, pentru sfarsitul anului.

O analiza realizata de compania financiara Ebury indica faptul ca, in 2026, cursul euro va creste spre 5,12 lei, lira sterlina catre 5,92 lei, iar dolarul american se va retrage spre 4,22 lei. „Grad ridicat de transmitere a miscarilor de curs in inflatie, ceea ce face ca orice volatilitate valutara sa fie foarte sensibila din punct de vedere macroeconomic, mai ales in actualul context inflationist”, conform companiei.

Nivelul ridicat al lichiditatii din piata monetara a impins indicii ROBOR sub dobanda de politica monetara, care stagneaza din august 2024 la 6,5%.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a alunecat de la 6,27 la 6,25%, fata de 5,91% la inceputul acestui an. Indicele la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scazut de la 6,42 la 6,39% comparativ cu 5,97% in prima sedinta din 2025, iar cel la 12 luni de la 6,62 la 6,60% fata de 6,64%.

Evolutia pietei muncii din Statele Unite, care da semne de stabilizare, a influentat deciziile investitorilor, care pariaza pe o decizie a Rezervei Federale de a taia dobanzile cu un sfert de punct procentual la sedinta sa din decembrie. Piata a fost influentata si de faptul ca administratia de la Casa Alba a prezentat Ucrainei un plan cuprinzator de pace in 28 de puncte, care presupune cedarea de teritorii din partea Ucrainei, insa securitatea tarii va fi garantata de SUA, UE si Rusia.

Euro s-a tranzactionat, vineri, in culoarul 1,1490 – 1,1553 dolari si a inchis piata americana la 1,1513 dolari. In piata locala, cursul monedei americane a crescut la nivel saptamanal de la 4,3825 la 4,4184 lei.

Dupa ce a atins, vinerea trecuta, maximul istoric de 5,5259 lei, francul elvetian s-a retras, dupa o saptamana, la 5,4845 lei. Lira sterlina a avut o evolutie stabila fata de euro, iar cursul sau a fost stabilit vineri la 5,7709 lei.

Gramul de aur a incheiat saptamana cu o scadere a pretului de la 576,7247 lei la 573,6697 lei, maximul fiind de 581,2510 lei, fiind atins miercuri. Vineri, metalul galben s-a tranzactionat in culoarul 4.024 – 4.102,10 dolari/uncie.

Piata criptomonedelor a cunoscut o tendinta descendenta, influentata de incertitudinile geopolitice, de temerile privind aparitia unei bule in sectorul IT si AI sau perspectiva normalizarii politicii monetare a Fed dar si reducerea lichiditatii, au provocat iesiri agresive din fondurile ETF pe bitcoin sau ethereum tranzactionate la bursa

Bitcoin a testat, vineri, pragul de 80.000 dolari, pentru ca la sfarsitul saptamanii sa urce la 84.662 – 86.772 dolari. Ethereum a coborat, vineri, la circa 2.600 dolari, fata de aproape 5.000 dolari in august, si se tranzactiona la finalul saptamanii in culoarul 2.763 – 2.849 dolari. (R.G.)

Leave a Reply