Profesorul din Timisoara acuzat ca a avut relatii intime cu o eleva de clasa a IX-a, arestat preventiv pentru 30 de zile

Ionut Bobi Matei, profesorul de 31 de ani acuzat ca ar fi avut o relatie cu o eleva de 14 ani, inscrisa in clasa a IX-a la Liceul Tehnologic de Vest din Timisoara, a fost arestat preventiv, vineri, 05 decembrie, fiind cercetat pentru viol.

Cazul a iesit la iveala dupa ce minora i-a povestit unui consilier scolar ce s-a intamplat. Eleva a relatat ca, pe parcursul catorva saptamani, ar fi avut patru intalniri intime cu profesorul sau, care preda Tehnologie in constructii.

Eleva ar fi povestit intregul episod directoarei unitatii inca de luni, 24 noiembrie. In loc sa raporteze imediat cazul institutiilor competente, directoarea, Lavinia Deliana Mircea, l-ar fi chemat pe profesor si l-ar fi informat despre acuzatiile formulate de eleva, expunand astfel presupusa victima unui risc suplimentar.

Abia vineri, 28 noiembrie, situatia a ajuns in atentia Inspectoratului Scolar Judetean Timis, care a sesizat Politia si Directia pentru Protectia Copilului. Intre timp, profesorul si-a depus demisia luni, 1 decembrie.

Directorul Deliana Mircea a recunoscut ca a fost informata chiar in ziua in care eleva a facut dezvaluirea. Cu toate acestea, ea nu a informat autoritatile, asa cum prevede legea, ci a asteptat patru zile inainte de a raporta situatia Inspectoratului Scolar Judetean Timis. Motivatia ei este una de-a dreptul incredibila: a incercat sa afle adevarul pe cont propriu, pentru a nu afecta „imaginea liceului”. Situatia era una delicata, spune ea, cu atat mai mult cu cat sotia profesorului este, la randul sau, cadru dicactic in acelasi liceu.

Intre timp, dascalul si-a dat demisia. Barbatul este casatorit, de doar 6 luni, iar sotia lui preda tot la Liceul Tehnologic de Vest.

Mai multe institutii au declansat o ancheta dupa ce Inspectoratul Scolar Judetean Timis a fost informat cu privire la o posibila relatie inadecvata intre un profesor si o eleva minora. Fata a fost audiata in conditii speciale de protectie, conform procedurilor pentru minori.

„In data de 28 noiembrie 2025, Inspectoratul Scolar Judetean Timis a fost informat, in cadrul unei discutii desfasurate la sediul institutiei, despre existenta unor indicii serioase privind o posibila relatie inadecvata intre o eleva minora si un cadru didactic dintr-o unitate de invatamant din municipiul Timisoara. Potrivit informatiilor primite, situatia ar fi fost semnalata conducerii scolii de catre consilierul scolar, fiind relatate aspecte care impuneau sesizarea de indata a autoritatilor competente”, a transmis ISJ Timis.

Inspectorul scolar general, Aura Danielescu, a informat institutiile abilitate. Ea a apelat numarul 119 – linia nationala pentru raportarea situatiilor de risc privind minorii – si a sesizat Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, precum si Ministerul Educatiei.

„Totodata, inspectorul scolar general a intocmit si a transmis organelor de urmarire penala o declaratie scrisa privind aspectele sesizate. Din informatiile primite, autoritatile au initiat de indata procedurile legale, minora fiind audiata in conditii de protectie. De asemenea, unitatea de invatamant a informat ISJ Timis ca persoana acuzata si-a inaintat demisia, cu aplicare imediata”, a precizat institutia. (V.E.)

Leave a Reply