Spitalul Judetean din Timisoara se alatura campaniei “Avem acelasi sange” / “Donarea de sange este, acum mai mult ca oricand, un gest vital”

Campania nationala de donare de sange initiata de Digi24, „Avem acelasi sange”, a ajuns luni, 8 decembrie, la Timisoara, mobilizand comunitatea medicala intr-un gest comun de solidaritate.

Evenimentul se desfasoara in Sala Banat a Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis, unde personalul medical din mai multe unitati sanitare, inclusiv Spitalul Clinic Judetean de Urgenta „Pius Brinzeu” Timisoara (SCJUPBT), a raspuns apelului la donare.

Editia timisoreana a campaniei a fost construita in colaborare directa cu profesionistii din domeniul sanatatii, iar cadrele medicale au fost cele care au dat tonul implicarii. Prin prezenta lor, acestia au transmis un mesaj puternic despre responsabilitate, empatie si necesitatea acuta a donarii de sange.

„Stim ca luna decembrie este o perioada dificila pentru spitale. Multi pleaca in vacante, dar pacientii raman in grija noastra. Donarea de sange este, acum mai mult ca oricand, un gest vital. Vrem sa aratam ca suntem alaturi de cei aflati in suferinta si ca o singura punga de sange poate face diferenta dintre viata si moarte”, a declarat conf. dr. Andreea Rata, director medical al SCJUPBT.

Reprezentantii spitalului subliniaza ca participarea la campanie reprezinta o reafirmare a misiunii institutiei: aceea de a avea grija de pacienti si de a sprijini intregul sistem medical, in special in momentele in care stocurile de sange devin critice.

Prin sprijinirea acestei initiative, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara transmite comunitatii un mesaj clar: donarea de sange salveaza vieti, iar fiecare gest individual poate transforma destinul unei familii. Echipa medicala incurajeaza toti cetatenii sa se alature efortului comun si sa contribuie la salvarea pacientilor aflati in situatii-limita.

SCJUPBT isi reafirma angajamentul fata de pacienti si fata de intreaga comunitate, sustinand toate proiectele care promoveaza sanatatea, empatia si responsabilitatea sociala. (I.P.)

Leave a Reply