Dan Virtosu, primarul uneia dintre cele mai bogate comune din Timis, a decis sa dea un exemplu personal in ceea ce priveste deszapezirea strazilor, in cea mai grea iarna din ultimii 15 ani. S-a trezit cu dimineata in cap si, inainte ca utilajele primariei sa iasa pe teren, a iesit solitar la deszapezire cu ATV-ul personal, la care a atasat o lama de mare efect, care sa nu zgarie asfaltul.
Lovitura de imagine a edilului a fost imortalizata din toate unghiurile de fotograful de serviciu, care l-a insotit pe primar in aceasta premiera nationala absoluta, iar fotografiile postate pe Facebook au cules mii de aplauze.
„La ora 05 dimineata, in timp ce majoritatea inca dorm, domnul primar Dan Virtosu e deja pe teren. Cu ATV-ul personal, deszapezeste trotuarele din Giroc si Chisoda, ca maine copiii nostri sa poata merge in siguranta la scoala. Asta inseamna implicare reala si respect pentru comunitate. Felicitari, domnule primar, pentru exemplul de leadership!”, este mesajul contemplativ al unuia dintre fanii edilului din Giroc, trezit la aceeasi ora.
Sensibil la complimente, Dan Virtosu a raspuns cu aceeasi moneda, laudandu-i pe cei care se trezesc la 4 dimineata pentru a lopata omatul de pe strazile comunei.
„Sunt platiti, dar puteau sa stea acasa”, spune edilul banatean, in incercarea de a da greutate sacrificiului celor care, cu noaptea in cap, pun mana pe lopata si dau stralucire hibernala comunei de la periferia Timisoarei.
„Ii vedeti in poza. Sunt o parte dintre oamenii care, zilele acestea, au iesit in frig, la 4 dimineata, pentru a curata drumurile din comuna. Sunt platiti, da, dar puteau alege sa stea acasa. Le multumesc tuturor colegilor mei pentru munca depusa si tuturor cetatenilor care au pus mana pe lopata si au curatat cel putin in fata casei.
Din pacate, nu toti au inteles ca legea prevede obligatia fiecaruia de a curata trotuarul si accesul din dreptul proprietatii. Pe internet sunt multi viteji, foarte vocali la capitolul critici, in schimb aleea din curte si trotuarul din fata casei au ramas neatinse.
Este usor sa comentezi din casa. Este mult mai greu sa iesi in frig, dimineata devreme, sa faci un gest simplu care poate preveni un accident grav. Fac din nou apel la spiritul de comunitate.
Daca stiti persoane in varsta, bolnave sau care nu pot iesi din casa, va rog sa ne scrieti mie sau colegilor mei. Le vom oferi sprijin pentru procurarea alimentelor, a medicamentelor sau pentru curatarea in fata locuintei. Impreuna trecem mai usor peste aceste zile. Comunitatea nu se vede in comentarii, se vede in fapte”, este mesajul gospodaresc al primarului Dan Virtosu. (Mara Ion)







