Efectivele IPJ Timis s-au marit cu 49 de agenti de politie, absolventi ai scolilor din Campina si Cluj-Napoca

Corpul agentilor de politie din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Timis s-a marit cu 49 agenti de politie, absolventi ai Scolilor de Agenti de Politie „Vasile Lascar” Campina si “Septimiu Muresan” Cluj-Napoca, promotia decembrie 2025, repartizati in ianuarie 2026.

In functie de mediile obtinute si de specializarea urmata in scoala de politie, proaspetii absolventi au fost repartizati pe functiile vacante disponibile, avandu-se in vedere situatia operativa inregistrata, precum si cresterea gradului de siguranta a cetateanului.

Astfel, agentii de politie urmeaza sa-si desfasoare activitatea in structurile de ordine publica, rutiera, investigatii criminale, transporturi si criminalistica.

In perioada urmatoare, acestia vor parcurge etapa de tutela profesionala, beneficiind de mentoratul colegilor cu experienta, pentru o integrare optima in dinamica activitatilor specifice comunitatii timisene.

Conducerea I.P.J. Timis le ureaza succes in misiunile ce vor urma si ii indeamna la o conduita ireprosabila in exercitarea atributiilor de serviciu. (IPJ Timis, Biroul de presa)

Leave a Reply