Tun la Ministerul Afacerilor Externe! O contabila a delapidat peste 8 milioane de lei, bani pe care i-a transferat in conturile concubinului si a fiului acestuia

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar pe cautiune, pe o perioada de 60 de zile, incepand cu data de 22 ianuarie 2026, fata de inculpata Paune Lavinia-Daniela, la data faptelor consilier relatii in cadrul Directiei Planificare Bugetara, Contabilitate si Salarizare (D.P.B.C.S.) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru savarsirea infractiunilor de:

  • participatie improprie sub forma complicitatii la comiterea infractiunii de abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata si cu consecinte deosebit de grave (176 de acte materiale),

  • fals material in inscrisuri oficiale in forma continuata si

  • uz de fals in forma continuata.

Inculpata Paune Lavinia-Daniela va depune in termen de 10 zile o cautiune in valoare de 500.000 de lei, care va fi consemnata pe numele acesteia, la dispozitia Directiei Nationale Anticoruptie.

De asemenea, procurorii anticoruptie au dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de doi suspecti, persoane fizice fara calitate speciala, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la participatie improprie sub forma complicitatii la comiterea infractiunii de abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata si cu consecinte deosebit de grave.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada mai 2009 – aprilie 2024, inculpata Paune Lavinia-Daniela, in calitatea mentionata anterior, ar fi efectuat plati nelegale cu titlu de salarii, atat catre doua persoane care nu aveau calitatea de angajati ai institutiei, cat si catre sine, cu consecinta producerii unui prejudiciu bugetului Ministerului Afacerilor Externe in cuantum total de 8.412.028 lei.

In concret, prin intermediul programului informatic de salarizare, inculpata ar fi falsificat 176 de state de plata aferente personalului M.A.E., prin modificarea valorii totale a unor indemnizatii acordate personalului. Datele astfel alterate ar fi fost preluate in documentele subsecvente etapelor de lichidare, ordonantare si plata, fiind majorate in mod nelegal atat fondurile alocate drepturilor salariale, cat si impozitele si contributiile salariale aferente.

Statele de plata falsificate ar fi fost utilizate de inculpata prin prezentarea acestora spre avizare si aprobare angajatilor M.A.E. cu functii de conducere si atributii in acest sens, datele nereale fiind preluate si aprobate la plata, fara vinovatie, de catre ordonatorii principali de credite.

De asemenea, inculpata Paune Lavinia-Daniela ar fi falsificat borderourile aferente dispozitiilor de plata a drepturilor salariale ale personalului M.A.E., transmise unitatilor bancare, prin inserarea unor sume necuvenite, rezultate din falsificarea statelor de salarii, precum si a unor date privind conturi bancare apartinand acesteia si celor doi suspecti.

Prin aceste demersuri, inculpata Paune Lavinia-Daniela, impreuna cu ceilalti doi suspecti, ar fi obtinut in mod ilegal suma totala de 7.176.957 lei, transferata necuvenit in conturile bancare ale acestora.

Totodata, au fost achitate catre bugetul de stat contributii salariale si impozite aferente veniturilor din salarii, in cuantum total de 1.235.071 lei, corespunzatoare sumelor achitate nelegal.

Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpata Paune Lavinia-Daniela trebuie sa respecte o serie de obligatii, intre care: sa se prezinte ori de cate ori este chemata la organul de urmarire penala si sa nu paraseasca teritoriul Romaniei, fara acordul procurorilor D.N.A.

Inculpatei Paune Lavinia-Daniela i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.

Inculpatei Paune Lavinia-Daniela, respectiv celor 2 suspecti le-au fost aduse la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile penale.

(DNA, Comunicat)

Leave a Reply