Comandant nou la Inspectoratul de Jandarmi Judetean Timis: col. Marian Toma, imputernicit in functia de inspector sef

Prin ordin al Inspectorului General al Jandarmeriei Romane, cu data de 20 februarie 2026, domnul colonel Toma Marian a fost imputernicit sa indeplineasca functia de inspector sef al Inspectoratul de Jandarmi Judetean Timis.  Imputernicirea este valabila pentru o perioada de 6 luni.

Din data de 30 noiembrie 2024, ofiterul a asigurat continuitatea actului de comanda al Jandarmeriei Timis.

Colonelul Toma Marian are o experienta profesionala de aproape 30 de ani in structurile Jandarmeriei Romane, parcursul sau fiind caracterizat de continuitate, rigoare si asumarea responsabilitatilor operative si manageriale.

Anterior imputernicirii in functia de inspector sef, acesta a ocupat, din 1 august 2023, prin promovarea concursului, functia de prim adjunct al inspectorului sef si Sef al Statului Major.

De-a lungul carierei, a indeplinit atributii de conducere in calitate de sef al Serviciului Ordine si Siguranta Publica, sef al Biroului Paza si Protectie Institutionala, precum si comandant al Detasamentului 5 Jandarmi Sannicolau Mare, acumuland o vasta experienta in domeniul misiunilor de asigurare si restabilire a ordinii publice, pazei obiectivelor si coordonarii structurilor operative.

Ofiterul este absolvent al Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza”, promotia 2003, institutie de prestigiu in formarea ofiterilor din sistemul de ordine publica si siguranta nationala.

Prin profesionalismul, experienta si viziunea sa manageriala, colonelul Toma Marian isi propune consolidarea climatului de ordine si siguranta publica la nivelul judetului Timis, intarirea parteneriatului cu institutiile din sistemul de aparare si ordine publica, precum si dezvoltarea unei relatii transparente si proactive cu comunitatea.

Inspectoratul de Jandarmi Judetean Timis continua sa actioneze ferm in sprijinul cetatenilor, cu respectarea stricta a legalitatii, a drepturilor si libertatilor fundamentale si cu orientare permanenta catre interesul public. (Inspectoratul de Jandarmi Judetean Timis, Comunicat)

Leave a Reply