Florica Chirita a fost realeasa in functia de presedinte al Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis (CCIAT), obtinand astfel al doilea mandat la conducerea institutiei. In 2022, aceasta a devenit prima femeie din Romania care a ocupat aceasta functie, dupa ce anterior a activat ca director general al Camerei de Comert Timis.
De-a lungul activitatii sale, Florica Chirita a coordonat organizarea unor evenimente economice importante pentru mediul de afaceri local, printre care „Topul Firmelor din Judetul Timis”, gale de excelenta si misiuni economice internationale dedicate atragerii investitiilor straine si promovarii companiilor timisene pe pietele externe.
Reconfirmata in functie, aceasta a transmis un mesaj de multumire membrilor Camerei si colaboratorilor sai, subliniind responsabilitatea pe care o presupune noul mandat.
„Va multumesc din suflet pentru increderea acordata. Emotiile sunt mari, dar si responsabilitatea este pe masura. Cu nostalgie imi amintesc cum am pasit in Camera de Comert acum 36 de ani, timida, dar cu un vis curajos. Pas cu pas am crescut alaturi de dumneavoastra si am incercat sa merg cu demnitate si corectitudine pe drumul ales”, a declarat Florica Chirita dupa realegere.
Potrivit acesteia, CCIAT s-a mentinut in ultimii ani pe primele locuri la nivel national in ceea ce priveste numarul si amploarea evenimentelor organizate, precum si activitatea de internationalizare a mediului de afaceri. Institutia a primit inclusiv o distinctie guvernamentala pentru rezultatele obtinute in acest domeniu.
Florica Chirita a subliniat ca performantele Camerei de Comert Timis sunt rezultatul unei munci de echipa si al colaborarii cu mediul economic local, accentuand rolul comunitatii de afaceri in dezvoltarea regionala si in consolidarea relatiilor economice internationale. (I.P.)

