Controale in cascada pe DN6, intre Cenad si limita cu judetul Caras-Severin / Amenzi de peste 120.000 de lei, majoritatea aplicate soferilor vitezomani

La data de 23 februarie 2026, in intervalul orar 11 – 15, politistii din cadrul Serviciului Rutier Timis, Biroului Drumuri Nationale si Europene, Biroului Rutier Timisoara, Biroului Rutier Lugoj, Formatiunea Rutiera Recas si Formatiunea Rutiera Sannicolau Mare, au desfasurat o actiune in sistem cascada pe intreaga lungime a DN 6, intre Cenad si limita cu judetul Caras-Severin, actiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe acest sector de drum.

Actiunea a beneficiat de sprijinul Registrului Auto Roman si al I.S.C.T.R.

Pentru a spori eficienta actiunii si impactul preventiv, aceasta s-a desfasurat in acelasi interval orar si pe sectorul drumului national 6 aflat in competenta Serviciului Rutier Caras-Severin.

In cadrul actiunii au fost aplicate 159 de sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 122.650 lei. Dintre acestea, 107 sanctiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteza, 14 pentru nepurtarea centurii de siguranta si 38 pentru alte abateri la regimul rutier.

Totodata, politistii au retinut 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru nerespectarea regimului legal de viteza si au retras 10 certificate de inmatriculare.

De asemenea, au fost efectuate 31 de testari cu aparatul etilotest si 4 testari cu aparatul drugtest.

Exemple:

La data de 23 februarie 2026, in jurul orei 12:40, pe DN 6, la km. 579 + 500, a fost depistat un barbat de 39 de ani, conducand un autoturism cu viteza de 158 km/h pe un segment de drum limitat la 90 km/h, depasind astfel limita legala de viteza cu 68 km/h.

Acesta a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 1822,5 lei si cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioada de 90 de zile.

La data de 23 februarie 2026, in jurul orei 14:53, pe DN 6, la km. 590 + 150, a fost depistat un barbat de 31 de ani, conducand un autoturism cu viteza de 101 km/h pe un segment de drum limitat la 50 km/h, depasind astfel limita legala de viteza cu 51 km/h.

Acesta a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 1822,5 lei si cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioada de 90 de zile.

Politistii rutieri vor actiona si in perioada urmatoare pentru prevenirea si combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. (IPJ Timis, Biroul de presa)

 

Leave a Reply