Cristian Preda si-a rupt diploma de doctor obtinuta in Franta, in direct, la o televiziune centrala, in semn de protest fata de intentia guvernului Bolojan de a reduce cu aproape jumatate sporul care se acorda bugetarilor care au si titlul de doctor si care activeaza in domeniul in care si-au dat doctoratul.
Cristian Preda, fost decan al Facultatii de Stiinte Politice de la Universitatea Bucuresti, a afirmat ca atitudinea guvernului Bolojan pentru cei care studiaza in plus pentru obtinerea doctoratului arata ca acest tilul este considerat „o povara”.
„Vorbim despre educatie pentru ca, pe de o parte, in societatea noastra au aparut unii care ii contesta, inclusiv presedintelui, diplomele obtinute in strainatate. Adica ei spun: profesorii de la Paris, sunt niste prosti, va spun eu, Dorel din Ferentari, cum stau lucrurile.
Pe de alta parte, Guvernul s-a gandit ca marea problema a tarii este sporul de 890 lei brut la doctorat. Si mi-am dat seama ca in aceste conditii, diplomele de doctorat au ajuns o povara. Ne asteptam sa fim sanctionati incet-incet pentru doctorat”, a comentat profesorul universitar. Apoi acesta a scos dintr-o mapa diploma care atesta obtinerea titlului de doctor in Franta si a rupt-o.
„Eu sunt mai radical. Imi dau seama ca diploma asta de doctor a ajuns o simpla bucata de hartie care incurca statul. Asa ca, uite, o rup aici, la dumneavoastra. Asta este valoarea studiilor facute pentru statul roman. Asta este. Si de acest lucru cred ca trebuie sa tinem seama, pentru ca lumea care are o anumita educatie, are si un rol in societate”, a spus Cristian Preda.
El a argumentat ca problema nu consta in banii primiti ca spor de doctorat, care erau oricum putini, ci atitudinea statului fata de cei care au facut eforturi pentru o cariera universitara, in conditiile in care plagiatorii sunt tolerati inclusiv la Palatul Victoria, trimitere la scandalul legat de teza de doctorat a ministrului Justitiei, Radu Marinescu.
„Si daca statul te umileste in halul asta, considera ca marea problema a tarii asteia este infima suma de 890 lei brut din care raman cativa banuti pentru cei care au trudit ca sa-si faca o cariera in universitati si in institute de cercetare, atunci asa trebuie sa ne comportam si noi. Adica sunt tolerati plagiatorii, inclusiv in guvernul asta este unul care a fost dovedit ca plagiator. Si problema nu sunt oamenii lipsiti de onestitate. Problema sunt astia, uite, am facut-o cadou. Asta e situatiunea”, a conchis Cristian Preda.
In pachetul privind reforma administratiei, se stipuleaza ca „personalul care detine titlul stiintific de doctor beneficiaza de o indemnizatie pentru titlul stiintific de doctor in cuantum de 500 lei brut lunar, care se acorda lunar numai daca isi desfasoara activitatea in domeniul pentru care detine titlul si daca are prevazute in fisa postului un set de atributii obiective si cuantificabile care sa permita verificarea lunara a modului in care activitatea acestuia este valorificata in mod suplimentar.”
In momentul de fata, sporul de doctorat este echivalentul a jumatate din salariul minim brut, insa a fost plafonat la nivelul anului 2018, adica 950 de lei brut. (Mara Ion)

