Flagrant pe autostrada A1: Doi traficanti de droguri, prinsi cu un kilogram de canabis “made” in Cehia

Politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Arad, impreuna cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infractionala a doua persoane, de 35 si 44 de ani, cercetate pentru savarsirea infractiunilor de trafic international de droguri de risc si trafic intern de droguri de risc.

Astfel, la data de 1 martie a.c., acestea au fost prinse in flagrant delict, pe autostrada A1, sensul de intrare in tara, la fostul punct de trecere a frontierei Nadlac II, in timp ce ar fi detinut si transportat peste 1 kilogram de canabis, procurat din Cehia si destinat comercializarii pe teritoriul Romaniei.

Ulterior, au fost puse in aplicare de catre politisti doua mandate de perchezitie, in locuintele acestora fiind descoperite si ridicate alte cantitati de canabis, obiecte purtand urme de substanta, sume de bani, precum si alte mijloace de proba.

La data de 2 martie 2026, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus retinerea celor doua persoane, cercetate pentru savarsirea infractiunilor de trafic international de droguri de risc si trafic intern de droguri de risc.

La aceeasi data, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventiva a persoanelor retinute, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate.

Actiunea a beneficiat de sprijinul politistilor Inspectoratului de Politie Judetean Arad si al politistilor de frontiera din I.T.P.F. Oradea – Sectorul Politiei de Frontiera Nadlac. (DIICOT Arad, comunicat)

Leave a Reply