Aquatim continua modernizarea sistemului de alimentare cu apa din Timisoara prin montarea de contoare inteligente. In perioada martie – iunie 2026, o firma de specialitate va instala un nou lot de 3.500 de contoare smart pentru clientii din mai multe cartiere ale municipiului.
Noile contoare vor fi montate din 16 martie si vor viza, pentru inceput, clientii din zona Campului (strazile Bitolia, Sucului, Brigadierilor, Calea Mosnitei), din cartierul Kunz (strazile Targu Mures, Satu Mare, Sovata, Zefirului, Poiana Marului, Energiei, Subuleasa, Muntele Mic, Salaj, Baia) si din cartierul Complex Studentesc (strazile Caras, Mihail Jora, Virgil Birou, Cuvin, Ofcea, Cornelia Salceanu, Mehadia, Johann Heinrich Pestalozzi, Charles Darwin, Barbu Iscovescu, Roma, bd. Eroilor de la Tisa).
Pana in prezent, peste 27.000 de astfel de contoare au fost deja montate la clientii din Timisoara, Ghiroda si Mosnita Noua, care beneficiaza de avantajele citirii automate a consumului de apa.
Contoarele inteligente sunt echipate cu sisteme de comunicare care transmit automat datele de consum. Astfel, consumul poate fi monitorizat mai usor, iar sistemul poate semnala situatii neobisnuite, cum ar fi un consum foarte mare sau foarte mic, posibile interventii asupra contorului sau nivelul bateriei dispozitivului.
Pentru instalarea noilor contoare, alimentarea cu apa va fi intrerupta pentru scurt timp, aproximativ 10 minute. Clientii vor fi anuntati in prealabil despre ziua in care sunt programate lucrarile, pentru a permite accesul echipelor la caminele de apometru.
Prin instalarea acestor contoare inteligente, Aquatim face un nou pas spre servicii mai moderne si mai eficiente, care ajuta la o monitorizare mai clara si mai transparenta a consumului de apa. (Aquatim)

