Puls VALUTAR / Cursul euro a crescut cu peste 1,5 bani

Echilibrarea sentimentelor fata de risc din pietele globale si declaratiile optimiste ale guvernatorului BNR nu au influentat major evolutia pietei valutare locale.

Piata s-a deschis la 5,207 lei, cu peste un ban peste primele tranzactii de luni, iar directia luata a fost una descendenta, cu un maxim de 5,2305 lei, iar cursul monedei unice a urcat de la 5,2105 la 5,2270 lei, dupa ce joia trecuta acesta coborase pana la 5,2052 lei.

Cu ocazia prezentarii Raportului asupra inflatiei in luna mai 2026, guvernatorul BNR a precizat referitor la pozitia actuala din piata a euro ca „dupa calculele noastre, se pare ca e unde trebuie (…) Eu nu zic ca ar trebui sa va obisnuiti cu cursul actual. Va spun ca e un curs de piata, care, deci, s-ar putea sa fie normal.”

Mugur Isarescu a afirmat, de asemenea, ca BNR isi permite „o flexibilitate mai mare a cursului, pentru ca rezervele sunt la nivel adecvat. Cursul pare sa fie echilibrat pe piata. Pietele sunt foarte sensibile la stabilitate politica, sa avem cat mai repede un guvern si continuarea corectiei fiscale. Si atentie, iar mai spun ceva ca sa se retina. De multe ori nu numai faptele strica, si vorbele. Sunt momente in istoria, cel putin financiara, cand vorbele spuse aiurea sunt mai tari sau in momente nepotrivite.”

Mult mai pozitiv a fost raspunsul pietei monetare, dupa ce BNR a revizuit in crestere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflatie pentru finalul anului 2026, respectiv 2,9% la sfarsitul lui 2027. „Va creste pana prin iulie, probabil pana la 11%, dar cresterile sunt mici, pentru ca apoi, in iulie, august si septembrie, vom avea deja o inflatie de aproximativ 6%, iar spre sfarsitul anului, 5% si ceva”, a declarat guvernatorul BNR.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 5,85%. Cel la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care a coborat, in a doua sedinta consecutiva, de la 5,93 la 5,92%. Indicele la 12 luni a coborat dupa circa o jumatate de an de la 6,0 la 5,99%.

Euro se tranzactiona intre 1,1611 si 1,1663 dolari, valori apropiate de cele de luni, iar media monedei americane a urcat de la 4,4771 la 4,4991 lei, valoare care nu a mai fost atinsa de un an.

Cursul francului elvetian a urcat de la 5,7017 la 5,7148 lei, iar cel al lirei sterlina a sarit de la 5,9825 la 6,0306 lei.

Aprecierea monedei americane a ridicat pretul gramului de aur de la 653,8279 lei la 656,8982 lei, in timp ce metalul galben fluctua in pietele specializate intre 4.525 si 4.590 dolari/uncie, in usoara crestere fata de inceputul saptamanii.

In regiune, media monedei maghiare s-a depreciat modest la 360,67 forinti/euro. In schimb, a celei poloneze s-a intarit la 4,2389 zloti/euro.

Cresterea cererii de moneda americana a afectat performanta criptomonedelor. Bitcoin a scazut la 76.464 – 77.315 dolari, fata de 82.000 dolari la mijlocul saptamanii trecute. La randul sau, ethereum a alunecat la 2.106 – 2.143 dolari. (R.G.)

Leave a Reply