La data de 26 mai 2026, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Suceava a admis propunerea formulata de catre procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava si a dispus arestarea preventiva a unui inculpat cercetat pentru savarsirea infractiunilor de delapidare si detinere de droguri de mare risc pentru consumul propriu, fara drept, ambele in forma continuata.
Din probele administrate a reiesit faptul ca, inculpatul, in varsta de 39 de ani, in intervalul cuprins intre iunie 2025 si 24.04.2026, data la care a fost depistat in flagrant, la diferite perioade de timp, profitand de calitatea sa de medic anestezist, in realizarea actelor medicale pe care le-a prestat in cadrul unei unitati medicale din municipiul Vatra-Dornei, si-a insusit din farmacia spitalului substante cu regim special (Fentanyl, Morfina si Petidina).
Ulterior, inculpatul a consumat drogurile de mare risc, prin injectare, inclusiv in incinta unitatii medicale si in timpul indeplinirii atributiilor de serviciu (interventii chirurgicale).
Cercetarile au reliefat ca, inculpatul, contrar procedurilor medicale, parasea in mod nejustificat sala de operatie, desi pacientul era inca sub efectul anesteziei, iar interventia chirurgicala era in desfasurare, se deplasa la un grup sanitar al spitalului si isi administra substanta stupefianta prin injectare.
De asemenea, in dimineata de 24.04.2026, in incinta unitatii sanitare, in timpul efectuarii unei operatii, inculpatul si-a insusit o fiola continand morfina si o fiola de Mialgin, a parasit sala de mai multe ori contrar normelor medicale si s-a deplasat la grupul sanitar unde si-a administrat prin injectare continutul fiolei de Mialgin, fiind prins in flagrant in timp ce detinea asupra sa atat fiola utilizata, cat si pe cea sigilata. La examinarea fizica exterioara a inculpatului s-a constat ca acesta prezenta la nivelul antebratelor cate o plaga intepata.
Totodata, din actele de urmarire penala a reiesit faptul ca, in perioada noiembrie 2024 – iunie 2025, inculpatul a procurat, pentru consum propriu, fara drept, diferite cantitati de drog de mare risc (ADB-BUTINACA), de la un inculpat trimis in judecata (in stare de arest preventiv), in luna martie 2026, de catre procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava.
Activitatile judiciare au fost realizate impreuna cu politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Suceava.
(DIICOT, Diana Sarca)

