Puls VALUTAR / Cererea de moneda americana, influentata de lipsa unei directii clare in ceea priveste conflictul din Orientul Mijlociu

Tendinta de depreciere a leului a continuat, joi, ceea ce a influentat si evolutia celorlalte valute majore.

Cursul euro a crescut de la 4,2393 la 4,2484 lei, iar tranzactiile se realizau in culoarul 5,242 – 5,249 lei.

Conform sondajului realizat in randul membrilor CFA Romania, in cursul lunii aprilie, se anticipeaza un curs de 5,1650 lei/euro la sfarsitul toamnei, in timp ce prognoza pentru orizontul de 12 luni este de 5,2252 lei/euro.

Sondajul estimeaza, de asemenea, pentru urmatoarele 12 luni o valoarea medie pentru ROBOR la 3 luni de 5,9%. Joi, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, s-a oprit la 5,84%, cel la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 5,92%, iar cel la 12 luni la 5,98%.

Piata internationala a fost influentata, joi, de lipsa unei directii clare in ceea priveste conflictul din Orientul Mijlociu, unde anunturile privind incheierea unui armistitiu sunt urmate de atacuri punctuale din partea Statelor Unite si raspunsuri din partea Iranului, care ataca bazele americane din regiune, si de ingrijorarile legate de cresterea inflatiei la nivel mondial, rezultatul majorarii preturilor la petrol, la care contribuie stoparea traficului comercial prin stramtoarea Ormuz. La aceasta s-a adaugat intensificarea atacurilor Israelului impotriva Hezbollah, in partea sudica a Libanului.

Acestea au majorat cererea de moneda americana, iar euro a scazut la 1,1586 – 1,1632 dolari, astfel ca media monedei americane a urcat de la 4,4990 la 4,5175 lei.

Cursul francului elvetian s-a retras marginal la 5,7259 lei, iar lira sterlina a urcat modest la 6,0539 lei.

Perspectiva ca Rezerva Federala sa decida o majorare a dobanzilor, conform declaratiilor venite din partea unor oficiali ai bancii centrale americane, au inmultit vanzarile de metale pretioase, care nu sunt purtatoare de randament precum obligatiunile de Trezorerie. Metalul galben a coborat, joi, la 4.366 – 4.467 dolari/uncie, iar pretul gramului de aur a scazut de la 649,8877 lei la 638,4403 lei, minim care nu a mai fost atins de la sfarsitul lui aprilie.

In regiune, media monedei poloneze s-a intarit la 4,2355 zloti/euro, iar a celei maghiare s-a depreciat modest la 355,43 forinti/euro.

Aprecierea monedei americane a continuat sa inmulteasca vanzarile de criptomonede. Bitcoin a alunecat la 72.674 – 74.474 dolari, iar ethereum la 1.979 – 2.026 dolari. (R.G.)

Leave a Reply