Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravita au depistat un cetatean chinez care a prezentat, la controlul de frontiera, un permis de conducere international fals. Totodata, chiar daca documentul ar fi fost autentic, acesta nu i-ar fi conferit dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din Romania.
Ieri, 1 iulie a.c., in jurul orei 13,50, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora – Moravita, judetul Timis, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor de control privind trecerea frontierei, un cetatean chinez, in varsta de 38 de ani, la volanul unui autoturism inmatriculat in Romania.
Cu aceasta ocazie, soferul a prezentat, pe langa documentele autoturismului si un inscris ce parea a fi un permis de conducere international.
Politistii de frontiera au efectuat verificari specifice, in urma carora au constatat ca documentul in cauza nu indeplineste conditiile de forma si fond ale unui permis auto autentic, acesta fiind fals.
Cu privire la aspectele constatate, persoana a declarat ca a obtinut documentul de pe internet.
In cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de uz de fals, fals material in inscrisuri oficiale si conducerea unui vehicul fara permis de conducere, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie dispuse masurile legale care se impun.
Conform Conventiei de la Viena din 1968 privind circulatia rutiera, permisele de conducere eliberate de Republica Populara Chineza, inclusiv permisele internationale emise in baza acestora, nu confera titularilor dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul Romaniei. (ITPF Timis, Mihaela Les)

