S-a dat drept inspector ANAF si a convins un contribuabil sa-I transfere din cont peste 30.000 de lei

Politistii din judetul Neamt au deschis o ancheta dupa ce un barbat in varsta de 33 de ani, din Roman, a semnalat ca a fost sunat de o persoana necunoscuta care s-a recomandat a fi inspector ANAF si care l-a convins sa ii transfere aproape 32.000 de lei sub pretextul recuperarii unei sume de 4.000 de lei care reprezenta TVA restanta.

“La data de 3 iulie, barbatul ar fi fost apelat telefonic, de catre o persoana necunoscuta, care s-a recomandat a fi lucrator ANAF si care sub pretextul ca persoana vatamata ar trebui sa recupereze o suma de 4.120 lei, TVA restant, de la o firma pe care acesta o administreaza, l-ar fi convins sa transfere suma de 31.950 lei, din contul bancar al firmei pe care o administreaza, intr-un alt cont bancar”, au transmis, sambata, reprezentantii Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt.

Politistii au solicitat blocarea sumei de bani. De asemenea, ei au deschis dosar penal pentru inselaciune. Politistii recomanda cetatenilor sa nu faca transferuri de bani in urma unor apeluri telefonice chiar daca persoana se prezinta drept reprezentant al unei institutii publice sau banci, sa verifice intotdeauna identitatea apelatului, sa nu comunicate date bancare, parole, coduri de autentificare sau coduri primite prin SMS unor persoane necunoscute. (V.E.)

Leave a Reply