Primarita comunei carasene Varadia, Loredana Ratcu, a anuntat finalizarea unui proiect de suflet dedicat oamenilor si traditiilor din localitatea pe care o conduce, una dintre cele mai cunoscute in Banat. Un colt din Primaria Varadia a fost transformat intr-un adevarat muzeu etnografic, unde, printre exponatele de pret, se afla si o fotografie a lui Tiberiu Ceia, unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati interpreti de folclor din Romania.
De remarcat faptul ca, pe unul dintre discurile inregistrate de cantaretul banatean se afla si melodia “Mi-s fecior din Varadia”, ceea ce reprezinta un motiv de mandrie pentru locuitorii frumoasei comune din Caras-Severin, aflata la granita cu Serbia.
„Sunt proiecte care se fac cu mintea si sunt proiecte care se fac cu sufletul. Acesta este unul cu sufletul. Acest colt traditional din Primaria Varadia este unul dintre cele mai dragi proiecte ale mele. L-am realizat cu multa dragoste si cu dorinta de a pastra vie identitatea satului nostru.

Aici nu sunt doar fotografii pe pereti. Aici este istoria Varadiei. Veti regasi generatii intregi de elevi si profesori, fanfarele si corurile care au dus numele comunei mai departe, obiceiurile si traditiile noastre, oameni care au scris istoria locului si fii ai satului care ne-au facut cinste.
Am incercat sa readuc la viata si atmosfera caselor de odinioara. O mare parte dintre obiectele expuse sunt lucruri care, candva, se gaseau in aproape fiecare gospodarie din Varadia. Fiecare dintre ele spune o poveste.
Le multumesc din inima tuturor celor care au donat fotografii, mobilier si obiecte vechi (va mai asteptam cu drag cei care mai aveti poze si lucruri reprezentative comunei. Datorita dumneavoastra, acest loc are suflet.
Cred ca aproape fiecare familie din Varadia isi poate regasi aici bunicii, parintii, rudele sau oameni dragi care, chiar daca nu mai sunt printre noi, vor ramane mereu parte din povestea comunei noastre.
Imi doresc ca fiecare persoana care intra in Primarie sa simta ca paseste, macar pentru cateva clipe, in trecutul Varadiei si sa plece de aici cu mandria ca apartine unei comunitati cu oameni frumosi si o istorie care merita pastrata.
Pentru ca un sat fara memorie isi pierde identitatea, iar noi avem datoria sa o pastram vie pentru generatiile care vin”, este mesajul primaritei Loredana Racu. (M.I.)








