Proiect pilot de promovare a gradinitelor din Timis! Ziua celor 100 de amintiri, sarbatoare a prescolarilor “implementata” cu multa fantezie si la Gradinita cu Program Prelungit nr. 20 Timisoara

Proiectul pilot ”100 de amintiri din gradinita” initiat de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Timis, care se adreseaza tuturor prescolarilor din judet, a fost implementat cu succes, astazi, si la Gradinita cu Program Prelungit nr. 20 Timisoara.


La aceasta prima intalnire de dupa ridicarea restrictiilor pandemice au participat si reprezentanti ai structurilor Gradinita cu Program Prelungit nr. 9 “Carla Pelz”, Gradinita cu Program Normal nr. 4 si Gradinita cu Program Normal nr. 27 din Timisoara, care s-au intretinut calduros cu inspectorul de specialitate prof. Lavinia Supuran, supervizor din partea ISJ, si cu gazda evenimentului, prof. Tamara Bolbos, directoarea Gradinitei cu Program Prelungit nr. 20 Timisoara.

Ziua celor 100 de amintiri a fost marcata printr-o expozitie cu desene si alte lucrari realizate de micutii prescolari, cu multa creativitate si fantezie, care au fost apreciate atat de catre cadrele didactice prezente la eveniment, cat si de parinti, bunici ori alti membri ai comunitatii locale.

Potrivit prof. Tamara Bolbos, obiectivul principal al proiectului “100 de amintiri din gradinita” tine de promovarea unitatilor de invatamant prescolar, oferind prilejul celor interesati sa descopere oferta educationala a gradinitelor intr-un mod inedit.

Lucrarile prescolarilor au fost expuse in exteriorul gradinitei, iar ineditul eveniment s-a desfasurat cu respectarea tuturor normelor in vigoare pentru prevenirea raspandirii virusului Covid-19. (E.T.)

 

Leave a Reply