Regal vienez! Concert Extraordinar de Craciun cu Orchestra di Teatro D’opera Italiana, una dintre cele mai celebre orchestra din Europa

Regal vienez cu orchestra italiana pe scena Operei Romane din Timisoara! Orchestra di Teatro D’opera Italiana  va sustine un Concert Extraordinar de Craciun, intitulat ”Regal vienez”, cu doua reprezentatii  pe scena Operei Nationale Romane din Timisoara. joi, 22 decembrie 2022, de la ora 17,30 si de la ora 20.


Este una dintre cele mai celebre orchestre din Europa si a fost aplaudata pe marile scene de opera si filarmonice din toata lumea. Este semnificativ sa amintim cateva scene de traditie pe care Orchestra di Teatro D’opera Italiana a avut succese fulminante: Brucknerhaus Linz (Filarmonica din Linz), Bregenz Festspielhaus (Filarmonica dinBregenz), Brunnenhof der Residenz Munchen (Palatul Imperial din Munchen), Stadthalle Viena,Meistersingershalle Nurnberg, Kasemattenbuehne Graz, etc. Recunoasterea orchestrei este data si de colaborarile cu mari nume ale liricii mondiale, solisti si dirijori de la Arena din Verona, Teatrul Scala din Milano, Teatrul de Opera din Roma, Opera din Viena”, subliniaza organizatorii concertului.

Membrilor Orchestrei di Teatro D’opera Italiana li se alatura, in acest eveniment, si orchestra Operei Vox, apreciata la nivel national si international. ”Este pentru prima data in Romania cand  cele doua orchestre concerteaza impreuna pentru a oferi publicului seri memorabile si experiente muzicale unice”, sustin conducatorii orchestrelor. Celor doua orchestre li se alatura in spectacol Ansamblul de balet al Operei Vox, cu  momente de vals, polci, can-can, intr-o coregrafie cu farmec conceputa  de Vlad Sebastian.

”Atmosfera si spiritul vienez va vor cuceri inca de la intrarea in sala de spectacol si va vor ramane in suflet ca o amintire vie pentru Craciunul si Anul Nou ce vor urma. Aducem spiritul vienez in Timisoara – Mica Viena prin cele mai emotionante capodopere muzicale vieneze ale dinastiei Strauss, Franz Lehar, Emerich Kalman si multe, multe alte surprize muzicale si coregrafice”, promit artistii.

Cu o zi mai devreme, in 21 decembrie, de la ora 19, spectacolul va fi sustinut la Arad, in sala Filarmonicii.

Bilete disponibile pe Ticketstore.ro, Iabilet.ro si la agentiile Operei din Timisoara/Filarmonicii din Arad. (I.P.)

Leave a Reply