Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost audiat, azi, la DNA in dosarul in care doi directori ai companiei CFR au fost pusi sub acuzare pentru coruptie.
Demnitarul banatean a fost citat pentru a fi audiat in calitate de martor in acest dosar in care directorul general al CFR SA, Ion Simu, si unul dintre adjuncti, Petru Cesa, au fost pusi sub acuzare, ieri, de procurorii DNA Timisoara. Compania CFR este in subordinea Ministerului Transporturilor, motiv pentru care Grindeanu a fost chemat la declaratii.
Directorul general interimar al CFR SA a fost pus sub acuzare de DNA pentru coruptie. Alaturi de el este cercetat si unul dintre adjuncti. Ancheta vizeaza numiri ilegale in functii de conducere in compania de stat. Ancheta este coordonata de procurorii DNA Timisoara. Ei au inceput urmarirea penala fata de directorul general interimar al CFR, Simu-Alexandru Ion, pentru instigare la abuz in serviciu si instigare la uzurparea functiei.
Este urmarit penal si directorul general adjunct tehnic al companiei, Cesa Petru, acuzat de abuz in serviciu, in forma continuata, si uzurparea functiei. Procurorii au indicii ca in aprilie 2022, Cesa Petru, instigat de Simu-Alexandru Ion, si-ar fi arogat atributiile functiei de director general al CNCF CFR SA, cu toate ca nu detinea aceasta functie sau o imputernicire in acest sens si a emis doua decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Cai Ferate Timisoara.
Prin aceste doua decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, Cesa Petru ar fi urmarit sa-i asigure primului stabilitatea unei functii de conducere la nivel regional, dupa incetarea celei de director general interimar al CFR SA. O angajata cercetata disciplinar pentru ca era banuita ca ar fi remis presei informatii a fost demisa, pe motiv ca “nu a reusit sa-si dovedeasca nevinovatia”.
Intr-un comunicat emis de Ministerul Transporturilor se precizeaza ca Sorin Grindeanu a fost intrebat, “in calitate de martor, in legatura cu un dosar instrumentat de catre DNA”. “Sorin Grindeanu a subliniat ca, in calitatea sa de ministru al Transporturilor si Infrastructurii, isi doreste o clarificare cat mai rapida a situatiei si aflarea adevarului. Preocuparile si activitatile desfasurate de catre ministru se concentreaza, de la inceputul mandatului, pe dezvoltarea infrastructurii, atragerea de bani europeni si dezvoltarea capacitatii administrative. Totodata, Sorin Grindeanu precizeaza ca va da curs cu celeritate tuturor solicitarilor venite din partea organelor statului, pentru clarificarea situatiei”, se mentioneaza in comunicat. (V.E.)
Singura clarificare rapida este trimiterea dupa gratii a acestui jegos care nociodata nu stie nimic, nu a facut nimic, doar cei din jurul lui si totdeauna in interesul lui. Asumati bai lake ce faci!