Prim-vicepresedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat, luni, ca Romania nu va iesi din Uniunea Europeana, indiferent care dintre cei doi candidati la alegerile prezidentiale ar deveni sef al statului, dupa ce a fost intrebat despre scrisoarea celor sapte fosti ambasadori SUA care avertizeaza ca tara se afla intr-un moment de cotitura, scrie Agerpres.
El a fost intrebat de jurnalisti la Palatul Parlamentului ce parere are despre scrisoarea celor sapte fosti ambasadori SUA in Romania, potrivit carora duminica romanii au de ales intre Vladimir Putin si America.
“Nu asa se pune problema. Daca vreti sa nu agresam, si inteleg toate aceste tactici, dar eu va indemn sa nu facem un soi de agresiune asupra unui electorat care chiar nu inghite aceasta alba sau neagra. Si va spun de ce. Eu nu cred ca daca iese unul dintre candidati, si il stim care, noi iesim din Uniunea Europeana. Eu nu cred lucrul asta. (…) E foarte greu sa iesi din Uniunea Europeana chiar daca ai un presedinte de tip izolationist, fiindca nu vrea poporul roman acest lucru. Mai trebuie referendum si alte lucruri”, a explicat Grindeanu.
Potrivit acestuia, in schimb, poate sa existe o politica izolationista a noului presedinte: “Sa fim izolati in interiorul Uniunii Europene”.
“Restul chiar sfideaza inteligenta. Nu poti sa iesi, si daca vrea un presedinte, din Uniunea Europeana”, a insistat liderul social-democrat.
Declaratiile lui Grindeanu vin dupa ce sapte fosti ambasadori ai Statelor Unite in Romania au transmis, intr-o scrisoare comuna fara precedent, un mesaj ferm catre alegatorii romani, cu exact o saptamana inainte de alegerile prezidentiale din 18 mai.
Diplomatii americani avertizeaza ca Romania se afla intr-un moment de cotitura, intr-un context geopolitic tensionat in care Rusia isi reia ofensiva, iar legaturile tarii cu Uniunea Europeana si Statele Unite ar putea fi serios puse in pericol. (Mara Ion)