Inspectoratul Scolar Judetean Timis a anuntat ca Liceul Tehnologic de Vest si Colegiul National „Ana Aslan” vor imparti, pentru o perioada limitata, cladirea de pe Bulevardul Regele Carol I, nr. 11. Decizia vine dupa mai multe discutii si analize facute de autoritati in ultimele luni.
Initial, s-a propus ca Liceul Tehnologic de Vest sa fie mutat complet pentru a face loc elevilor de la „Ana Aslan”, ale caror cursuri nu mai pot avea loc in actualul sediu, deoarece acolo urmeaza sa inceapa lucrari de renovare. Insa, propunerea a fost contestata de conducerea liceului tehnologic.
In urma unei intalniri dintre reprezentantii ISJ si cei ai Primariei, au fost discutate mai multe alternative, insa nu s-au gasit variante pentru desfasurarea in paralel a celor doua scoli.
Astfel, s-a stabilit ca ambele unitati de invatamant sa functioneze in aceeasi cladire, fara sa se suprapuna programul cursurilor.
Mutarea elevilor de la Colegiul National „Ana Aslan” va avea loc in vacanta de vara si este valabila doar pe durata reabilitarii sediului lor. Potrivit Inspectoratului, noua organizare va permite desfasurarea orelor intr-un singur schimb, fara aglomerari sau intersectari de fluxuri.
“Incepand cu prima zi a vacantei scolare, se va demara procesul de pregatire a mutarii, urmand ca eliberarea efectiva a spatiului utilizat de Colegiul National «Ana Aslan» Timisoara sa fie realizata in prima parte a vacantei, astfel incat desfasurarea lucrarilor de investitii sa nu fie afectata, iar activitatea educationala sa nu sufere perturbari”, a declarat Aura Danielescu (foto), sefa ISJ Timis.
Autoritatile spun ca vor urmari situatia si ca decizia luata asigura conditii potrivite pentru desfasurarea activitatii scolare in ambele unitati de invatamant. (Laura Ilioiu)