“Cinemavindek” / Filmul care i-a adus Oscarul actritei Sophia Loren, proiectat pe ecranul de la Spitalul Judetean din Timisoara

Spitalul Judetean de Urgenta „Pius Brinzeu”, Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” si Asociatia pentru ATI „Aurel Mogoseanu”  ̶   toate trei din Timisoara  ̶  continua colaborarea pentru programul „cinemavindek”, care consta in proiectii de fime artistice vechi. Periodicitatea  ̶  de doua ori pe luna. Coordonator este publicistul Doru Botoiu, din a carui arhiva provin toate filmele care sunt proiectate in cadrul acestor manifestari.

Filmul din 1960 „La ciociara” (Femeia din Ciociaria, in traducere libera), regizat de Vittorio De Sica, este ecranizare a romanului cu acelasi nume de Alberto Moravia. Titlul international al peliculei este „Two Women” (Doua femei).

In rolurile principale: Sophia Loren, Jean-Paul Belmondo, Eleonora Brown. In 1962, prestatia din acest film i-a adus Sophiei Loren Oscarul pentru cea mai buna actrita in rol principal. A fost primul astfel de premiu acordat unei actrite dintr-un film intr-o limba straina.

„La ciociara” este  una dintre cele mai ravasitoare productii ale cinematografiei italiene postbelice. Transcende limitele timpului si spatiului, pentru a vorbi despre pierdere, maternitate si traumele razboiului. Povestea are loc in Italia anilor 1943–1944, in timpul ocupatiei naziste. Cesira (Sophia Loren), o vaduva tanara si frumoasa, fuge din Roma impreuna cu fiica ei de 13 ani, Rosetta (Eleonora Brown), in speranta de a scapa de bombardamente si violente.

Refugiate intr-un sat din regiunea Ciociaria, ele sunt martore la prabusirea morala si fizica a Italiei in timpul razboiului. Relatia calda si protectoare dintre mama si fiica este pusa la incercare in mod brutal, culminand cu o scena devastatoare – violarea celor doua de catre soldati marocani in manastirea in care credeau ca sunt in siguranta.

Filmul este o meditatie dureroasa asupra razboiului, vazut nu prin prisma strategiilor militare sau a eroismului, ci prin ochii celor mai vulnerabili: femeile si copiii.  Titlul „La ciociara” nu face doar referire la originea femeii, ci devine simbolul unei umanitati strivite intre fortele oarbe ale istoriei.

Invitatul editiei  ̶  Bata Marianov, artist plastic si scriitor.

Sunteti asteptati marti, 20 mai 2025, la ora 18, in Amfiteatrul B din Spitalul Judetean.

Filmul „La ciociara” este subtitrat in romaneste si dureaza 100 de minute.

Intrarea este libera.

Leave a Reply