Fostul membru PSD si candidat independent la presedintie, Victor Ponta, a declarat ca „PSD va fi oricum la guvernare” si ca ce vedem in aceste zile in procesul de conturare al noului guvern nu este altceva decat un „balet politic” pe carel-a calificat drept „indecent”.
Pe de alta parte, Ponta vede opozitia ca singura posibilitate de a reforma PSD, pentru ca de la putere niciun partid nu se poate reforma din interior, a declarat el la Digi24.
„Eu vad aceste negocieri indecente la adresa oamenilor. Presedintele nou ales, dupa ce a depus juramantul, cred ca era in interesul tuturor sa numeasca imediat un prim-ministru. Cel mai corect ar fi fost domnul Bolojan, acesta sa-si faca o echipa cu oameni care pot sau au pregatirea sa scoata Romania din criza actuala si sa se apuce de treaba.
Mi se pare indecent ca se negociaza acuma exact cu cei care au au adus Romania in situatia asta de deficit, de datorii, de probleme economice. Eu le zic la toti – asa ca sa le dau un nume celor care prin incompetenta, prin coruptie, prin prostie au stricat Romania in ultimii ani – le zic „caci”, asa sunt, niste „caci”. Ce negociaza domnul Nicusor Dan sau domnul Bolojan cu cei care au stricat tara?”, a declarat Ponta.
Atacul la adresa lui Adrian Caciu, fost ministru in Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene a continuat, Ponta spunand ca „au fost cateva personaje puse pe un criteriu strict politic si de clientela”, si care au condus treburile guvernamentale si „ne-au adus in acest moment la cea mai mare inflatie, cel mai mare deficit din Europa, cele mai mari dobanzi”.
„PSD va fi oricum la guvernare”
„Haideti sa va spun direct: PSD va fi oricum la guvernare”, a continuat Ponta. „Povestea asta – acest balet ca negociaza – n-au ce sa negocieze. Ei sunt pana la urma echipa de conducere, sunt cei care au condus in ultimii ani Romania. Vor sustine guvernul, sper sa dea oameni mult mai buni decat au avut pana acum si sa treaca sa repare ceea ce au stricat impreuna cu PNL si cu ceilalti”.
„Acum Romania trebuie sa iasa in doua-trei luni din pericolul de a fi trecut in junk. Nu poate sa iasa din acest pericol exact cu oamenii care au bagat in junk si mai spun o data domnul Nicusor Dan are in acest moment autoritatea data de vot de a spune foarte clar: gata, treceti la treaba, terminati cu prostiile”.
Prilejul a fost folosit de Viorel Ponta pentru un nou atac la adresa lui Sorin Grindeanu. „Inteleg ca domnul Grindeanu a negociat o functie pentru domnia sa, care oricum era a PSD-ului, cea de presedinte la Camera. Ok, gata, Grindeanu are functie, treceti la treaba, pentru ca in fiecare zi Romania pierde milioane de euro. Si daca nu ma insel, in zilele acestea ar fi trebuit sa prezentam la Bruxelles planul prin care sa nu ne fie suspendate fondurile europene. Nu putem sa facem acest lucru, ca cica se negociaza. Cu cine se negociaza? Cu cei pe care nu i-a vrut poporul, nu i-a votat. E indecenta aceasta poveste de negociere”. (Mara Ion)