Puls VALUTAR / Leul s-a apreciat fata de euro si dolar

Euforia de la Bursa de Valori Bucuresti, unde a fost atins un nou maxim al indicelui BET, nu a influentat semnificativ evolutia leului, care s-a apreciat marginal fata de euro si dolar.

Cursul monedei unice a scazut joi de la 5,0558 la 5,0537 lei, in timp ce tranzactiile se realizau in culoarul 5,052 – 5,055 lei, dupa ce cotatia euro a coborat in piata asiatica la 5,035 lei.

In piata monetara exista sentimentul ca dobanzile interbancare nu vor scadea rapid, astfel ca indicii ROBOR se vor mentine la valori comparabile cu cele din iarna lui 2023. In opinia lor, prima modificare a ratei de referinta ar putea apare atunci cand dobanzile comerciale se vor retrage sub pragul de 6,5%.

Ele au crescut cu rapiditate dupa primul tur al alegerilor prezidentiale, cand banca centrala a decis sa sterilizeze excesul de lei din piata, dar nu au trecut de pragul critic de 7,5%, cat este dobanda pentru facilitatea de creditare a BNR.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat de la inceputul acestei saptamani la 7,15%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la valoarea stabilita miercuri de 7,22% la, iar cel la 12 luni a revenit de la 7,33 la 7,34%.

Pentru a acoperi necesitatile stringente, statul se imprumuta constant din piata monetara si accepta valori ridicate ale dobanzilor solicitate de cumparatorii de titluri de stat.

Trezoreria a atras joi 595 milioane lei, prin intermediul unei emisiuni cu scadenta in aprilie 2029, pentru care a acceptat sa plateasca o dobanda medie anuala de 7,54%. Valoarea programata a emisiunii a fost de 500 milioane lei.

Banca Centrala Europeana a redus principala sa rata directoare, cea pentru facilitatea de depozit, de la 2,25% la 2%. Aceasta a fost cea de a opta decizie de scadere incepand cu iunie 2024, cand rata se afla la 4%.

Euro nu a fost afectat de aceasta masura si s-a apreciat la 1,1405 – 1,1435 dolari, astfel ca media monedei americane a coborat de la 4,4398 la 4,4272 lei.

Francul elvetian si lira sterlina au avut modificari marginale ale cursului, care a fost stabilit la 5,3995 lei, respectiv 6,0049 lei.

Majorarea cererii de aur, care este vazut drept un refugiu, stimulata de tensiunile comerciale latente dintre Statele Unite si China, au readus metalul galben peste pragul de 3.400 dolari. Uncia se tranzactiona joi in culoarul 3.360 – 3.405 dolari astfel ca pretul gramului de aur a urcat de la 479,8636 lei la 482,1625 lei.

De circa o saptamana, bitcoin s-a retras la suportul de la 104.000 dolari. Joi, el fluctua intre 104.425 si 105.815 dolari, iar ethereum se misca in culoarul 2.591 – 2.643 dolari. (Radu Georgescu)

NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14

Leave a Reply