Elena Udrea, liberata conditionat din inchisoarea de la Targsor! Fostul ministru al Turismului a stat in spatele gratiilor 3 ani si 10 luni, in urma condamnarii primite in dosarul Gala Bute

Tribunalul Prahova a mentinut decizia din 1 iulie a Judecatoriei Ploiesti si, la termenul de azi, judecatorii au admis, definitiv, cererea de liberare conditionata a Elenei Udrea, in varsta de 51 de ani. Potrivit instantei, executarea condamnarii a inceput la data de 16.06.2022 si urma sa expire in termen la data de 28.08.2027, ca urmare reducerii arestului preventiv si a perioadei efectuate in Costa Rica si Bulgaria.

Astfel, dupa 3 ani si 10 lui petrecuti dupa gratii, din cei 6 primiti in dosarul „Gala Bute”, si o serie de demersuri in instanta, Elena Udrea si-a castigat liberarea, astfel ca joi, 17 iulie, a iesit pe poarta penitenciarului Targsor, unde a fost asteptata de sotul sau, Adrian Alexandrov, dar si de avocat.

„Ii multumesc fetitei mele ca a venit aici de 150 de ori. Fiecare moment important si l-a petrecut aici, la penitenciar Am considerat arestarea mea o incercare de la Dumnezeu, prin care am trecut tot cu putere de la El. Ii multumesc fetitei mele ca a venit aici de 150 de ori. Fiecare moment important si l-a petrecut aici, la penitenciar”, a spus ea.

Intrebata daca intentioneaza sa paraseasca Romania, Elena Udrea a marturisit va ramane in tara, unde s-a intors de bunavoie, cu speranta ca dosarul sau va fi rejudecat.

„Eu m-am intors in Romania cand puteam sa nu ma intorc, cu nadejdea ca si eu voi fi rejudecata, dupa ce CCR a zis ca ca am fost judecata de un complet ilegal, doar eu nu am fost rejudecata. Voi ramane aici, pentru ca vreau sa-mi cresc copilul in Romania, cu prietenii pe care ii am si alaturi de familie”, a mai spus ea.

Elena Udrea a fost condamnata la 6 ani de inchisoare in dosarul Gala Bute si a fost obligata sa achite 9 milioane de lei prejudiciu catre stat. Desi a declansat proceduri de executare silita, ANAF nu a reusit sa recupereze suma. In urma cu doi ani, institutia anunta ca a recuperat doar 1% din aceasta suma.

Elena Udrea a fost trimisa in judecata in 2015 si condamnata definitiv in iunie 2018 in dosarul cunoscut publicului drept „Gala Bute”, insa ea a fugit inainte de pronuntarea sentintei, fiind depistata si incarcerata in Costa Rica.

Ulterior, in decembrie 2018, Curtea Constitutionala a decis ca nu a fost respectata legea atunci cand au fost constituite completurile de 5 judecatori de la aceasta instanta. Astfel, condamnarile din dosarul „Gala Bute” au fost suspendate, Udrea a fost eliberata din arestul din Costa Rica si s-a intors in Romania.

In aprilie 2022, in baza unei decizii a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, Instanta Suprema a respins contestatie in anulare depusa de Elena Udrea si a confirmat condamnarea la sase ani inchisoare. Elena Udrea a fugit in Bulgaria, insa a fost prinsa si trimisa in tara.

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei au primit, cu stiinta sa, sume de bani de la reprezentantii unor societati comerciale, pentru a le garanta plata la timp a lucrarilor finantate de ministerul pe care il conducea.

Sumele obtinute, au aratat anchetatorii, au intrat fie nemijlocit in patrimoniul Elenei Udrea (in numerar ori prin plata unor bunuri si servicii), fie in patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizatia Bucuresti a PDL si Rudel Obreja).

Udrea a mai fost acuzata ca a determinat alti functionari din minister sa isi incalce atributiile cu prilejul achizitiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul institutiei si creand un folos necuvenit pentru Rudel Obreja. (Vlad Enciu)

Leave a Reply