Ultima luna de vara a fost pozitiva pentru leu, chiar daca la finalul ei s-a manifestat o tendinta de crestere a cursului, dupa ce euro a atins la inceputul saptamanii trecute minimul ultimelor doua luni de 5,0539 lei.
La sfarsitul lui august, comparativ cu finalul lui iulie, media euro s-a depreciat cu mai putin de jumatate ban, dolarul a pierdut circa 9,5 bani, francul elvetian a scazut cu 3 bani, iar lira sterlina cu aproape 2,5 bani.
Majorarea cereri de valuta din partea comerciantilor care se pregatesc sa achite importurile facute peste vara, a ridicat cursul la sfarsitul lui august la 5,0722 lei, maximul ultimei luni, in timp ce cotatiile din piata au urcat la 5,069 – 5,078 lei.
In urmatoarele luni, leul se va confrunta cu majorarea inflatiei, care conform minutei sedintei de politica monetara a BNR, „va atinge probabil un varf de 9,2 la suta, in septembrie 2025, si se va situa la 8,8 la suta, in decembrie 2025, mult peste valoarea de 4,6 la suta din prognoza precedenta, dar va cobori la 3,0 la suta, in decembrie 2026, usor sub nivelul de 3,2 la suta anticipat anterior, si la 2,7 la suta, in iunie 2027.”
Un alt factor destabilizator este reprezentat de situatia politica, care se poate deteriora in orice moment, avand in vedere structura coalitiei de guvernare, ceea ce poate afecta reducerea deficitului bugetar si mentinerea stabilitatii economice.
O astfel de evolutie poate reduce increderea pietelor si determina o crestere a costurilor de imprumut din pietele internationale. In acest sens, Romania a achitat in primele sapte luni circa 32 miliarde lei doar pentru dobanzi la imprumuturi anterioare, mai mult cu peste 9,8 miliarde lei fata de perioada similara din 2024.
Finalul lunii a coincis cu scaderea indicilor ROBOR. Cel la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a coborat de la 6,60 la 6,57%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scazut de la 6,73 la 6,72%, iar cel la 12 luni de la 6,90 la 6,89%.
Volatilitatea saptamanala a perechii euro/dolar s-a redus la culoarul 1,1692 – 1,1730 dolari. Vineri, euro a crescut pana la 1,1710 dolari, dupa ce s-a anuntat ca inflatia din Statele Unite a fost de 2,9%, ceea ce a alimentat sperantele unei reduceri a ratei dobanzii de catre Rezerva Federala incepand din septembrie.
Situatia ramane incordata din cauza situatiei politice din Franta si cresterea inflatiei si a somajului din Germania, unde preturile au urcat in august la 2,1%, peste asteptarile analistilor de 2%.
La sfarsitul saptamanii trecute, cursul francului elvetian a scazut modest la 4,3443 lei, iar media lirei sterline a coborat de la 5,8730 la 5,85 lei.
Perspectiva ca Fed sa normalizeze politica sa monetare, a redus plasamentele in moneda americana si le-au amplificat pe cele in metalul galben. Uncia a urcat vineri la 3.403 – 3.455 dolari, aproape de recordul de 3.499,70 dolari atins in aprilie.
In piata locala, pretul gramului de aur a urcat de la 467,7917 lei, lunea trecuta, la 476,0494 lei, la sfarsitul saptamanii trecute, tot mai aproape de maximul istoric de 487,0692 lei, inregistrat la inceputul lunii mai.
Deprecierea actiunilor companiilor de tehnologie americane au coborat la finalul saptamanii cotatiile bitcoin la 108.380 – 109.507 dolari, iar cele ale ether la 4.373 – 4.488 dolari. (Radu Georgescu)
NOTA: Analiza cuprinde perioada 25 – 29 august