Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Fondurilor Europene, a postat duminica, pe Facebook, o fotografie in care apare alaturi de ministra de Externe, Oana Toiu, si ambasadorul Canadei in Romania, Gavin Buchan, impreuna cu mesajul: „Doi barbati pe stadion, la meci, alaturi de o femeie care bea o bere – in ce lume am ajuns sa traim!”
Cei trei demnitari au urmarit impreuna meciul Romania-Canada, de sambata.
„PS: Multumesc ES domnul Gavin Buchan, ambasadorul Canadei in Romania, pentru bucuria de a urmari acest meci impreuna”, a adaugat ministrul Pislaru.
Meciul incheindu-se cu victoria echipei din Canada, Dragos Pislaru a continuat:
„PS2: Bucuria a fost, din pacate, doar de partea canadienilor.”
Pentru a nu exista niciun motiv de suspiciune, ministrul a clarificat si remarca privitoare la Oana Toiu si berea:
„PS3: Berea era, bineinteles, fara alcool, furnizata tocmai de organizatorii de la Arena Nationala.”
„PS4: Oana Toiu a fost toata seara alaturi de diplomatii din Canada, SUA si Mexic, exact asa cum ar trebui sa faca un bun ministru de Externe intr-un asemenea context.
PS5: La ce noroc le-am purtat tricolorilor, promit ca data viitoare stau acasa”, a mentionat Dragos Pislaru pe Facebook. (M.I.)