Prima zi de scoala in Timis: “Toti elevii vor intra direct in clase, indiferent de protestul profesorilor”, spune sefa ISJ, Aura Danielescu

Inspectoratul Scolar Judetean Timis anunta ca niciun copil nu va ramane pe dinafara in prima zi de scoala. Elevii vor fi primiti direct in salile de clasa, indiferent daca unitatile de invatamant aleg sau nu sa organizeze festivitati de deschidere.

„Copiii vin la scoala si sunt primiti in clasele lor”, este recomandarea transmisa directorilor si profesorilor.

Fiecare scoala va comunica parintilor ora de intrare, regulile de acces si detaliile organizatorice prin site, avizier sau canale sociale.

In prima zi, accentul cade pe primirea calduroasa a elevilor, pe dialog si pe increderea ca „totul va fi bine”.

Inspectoratul transmite urari de inceput de an scolar „cu incredere si bucurie” pentru elevi, parinti si cadre didactice.

In judetul Timis, peste 100.000 de elevi incep noul an scolar, luni, fara festivitatile de deschidere, in conditiile in care dascalii nu vor presta activitate didactica, ci doar vor supraveghea copiii, iar zeci de sindicalisti din invatamant au plecat, duminica, la Bucuresti pentru a se alatura colegilor care protesteaza in fata Guvernului, nemultumiti de masurile de prevederile Legii 141/2025.

„Noi ne vom alatura colegilor din Capitala si vom protesta in fata Guvernului. Cerem abrogarea Legii 141/2025, supranumita ‘Legea Bolojan’, care are cinci prevederi ce afecteaza grav corpul profesoral: cresterea normei didactice de predare cu doua-patru ore; comasarea a sute de unitati de invatamant; cresterea efectivelor de prescolari/elevi la grupa/clasa; scaderea cu mai mult de jumatate a tarifului pentru plata cu ora; cresterea obligatiei de catedra pentru directori si inspectori. Dascalii vor fi prezenti in clase, dar nu vor desfasura nicio activitate didactica”, a declarat presedintele Sindicatului „Spiru Haret” Timis, Virgil Popescu.

El a subliniat ca aceasta forma de protest se desfasoara doar luni, dar in functie de rezultatele negocierilor, ar putea continua si marti.

Sefa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Timis, Aura Danielescu, afirma ca toti elevii vor fi primiti in salile de clasa la inceputul cursurilor, indiferent daca, la nivelul unor unitati de invatamant, s-a decis sa nu fie organizate festivitati de deschidere.

Decizia privind organizarea sau nu a unui moment festiv apartine fiecarei scoli, in functie de contextul local. Nu au existat presiuni din partea Ministerului Educatiei; recomandarea transmisa, pe care ISJ Timis a comunicat-o directorilor, cadrelor didactice si intregului personal, este clara: copiii vin la scoala si sunt primiti in clasele lor.

In prima zi, cel mai important nu este sa le vorbeasca personalitatile, oamenii politici sau reprezentantii autoritatilor, ci sa-i ascultam pe copii, sa-i primim cu caldura, cu imbratisari si cu speranta ca totul va fi bine. Scoala incepe in clasa, alaturi de profesorii lor. Intr-un context diferit de asteptarile tuturor, scolile din Timis sunt pregatite sa-i primeasca pe elevi in siguranta si cu grija, punand pe primul loc nevoile reale ale copiilor si relatia educator-elev-familie”, a declarat Aura Danielescu. (Eva Theodorescu)

Leave a Reply