Fostul sef al Politiei Municipiului Timisoara se retrage din activitate: “Parasesc aceasta functie cu mandrie, cu sufletul impacat si cu increderea ca las in urma o echipa puternica”

Fostul sef al Politiei Municipiului Timisoara, comisarul sef Daniel Draguta, a decis sa se retraga din activitate, dupa ce, in urma cu cateva luni, i s-a retras certificatul ORNISS si, prin urmare, a fost destituit din functie si pus la dispozitie.

Desi a atacat in instanta aceasta decizie a sefilor sai din Politia Romana, comisarul sef Daniel Draguta a pierdut batalia cu sistemul.

Cum era de asteptat, de altfel, dupa ce si fostul sau adjunct, comisarul sef Ionel Iacobescu, a decis sa-si puna cascheta in cui, la o varsta destul de „frageda” pentru un profesionist aflat in slujba cetateanului.

Iata mesajul transmis de Daniel Draguta:

“Dupa 20 de ani dedicati cu loialitate si responsabilitate activitatii in slujba legii si a cetatenilor, a sosit momentul retragerii mele din activitate.

A fost o onoare si o responsabilitate deosebita sa conduc Politia Municipiului Timisoara – o structura esentiala pentru siguranta publica si pentru echilibrul comunitatii noastre. In acesti ani, am trait alaturi de colegii mei momente intense, provocari complexe, dar si realizari care au adus beneficii reale timisorenilor.

Munca in politie nu este doar o profesie, ci o vocatie. Am avut privilegiul de a lucra cu oameni dedicati, curajosi, care si-au pus zilnic viata in slujba legii si a ordinii. Impreuna, am reusit sa consolidam increderea comunitatii in institutiile statului si sa cream un mediu mai sigur pentru toti cetatenii municipiului Timisoara.

Multumesc tuturor colegilor din cadrul Politiei Municipiului Timisoara, Inspectoratului de Politie Judetean Timis, partenerilor institutionali, autoritatilor locale, societatii civile si reprezentantilor mass-mediei pentru colaborarea corecta si deschisa de-a lungul anilor. Sprijinul si profesionalismul fiecaruia dintre dumneavoastra au contat enorm in indeplinirea misiunii noastre comune.

Parasesc aceasta functie cu mandrie, cu sufletul impacat si cu increderea ca las in urma o echipa puternica, profesionista si pregatita sa faca fata oricarei provocari. Raman un om al acestei comunitati si voi privi intotdeauna cu respect si admiratie catre cei care poarta in continuare uniforma. (G.I.)

 

Leave a Reply