Mentinerea unei cereri comerciale mai ridicate de valuta a avut ca efect deprecierea leului fata de euro, in contrast cu evolutia pozitiva a altor monede din regiune care au profitat de nivelul mai ridicat al apetitului pentru risc.
Cursul monedei unice a urcat de la 5,0670 la 5,0695 lei, valoare apropiata de media de vinerea trecuta, in conditiile in care cotatiile la care s-au realizat tranzactii au crescut la 5,068 – 5,072 lei.
Dupa scaderile marginale de miercuri ale dobanzilor interbancare, piata a revenit la starea de apatie, in ciuda nivelului ridicat al lichiditatii.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,54%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,68%, iar cel la 12 luni la 6,85%.
Evolutia este una normala, avand in vedere ca rata de referinta a BNR se mentine din august 2024 la 6,5%, in timp ce inflatia a explodat in august la 9,9%, cea mai mare rata anuala din Uniunea Europeana, unde valoarea medie a fost de 2,4%.
Reamintim ca la prezentarea ultimului Raport asupra inflatiei, guvernatorul BNR anticipa un astfel de varf in septembrie, dupa eliminarea plafonarii la preturile energetice cat si majorarea TVA si a accizelor. Raportul prognoza o inflatie de 8,8% la sfarsitul anului.
Seceta din bugetul statului a impus Trezoreriei sa se imprumute, joi, cu 824 milioane de lei, la o dobanda medie anuala de 6,69%. Scadenta titlurilor este in martie 2026, in timp ce valoarea programata a emisiunii a fost de 400 milioane lei iar ofertele de cumparare s-au ridicat la peste 1,6 miliarde lei.
Decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a reduce dobanda de politica monetara cu 25 puncte de baza, la 4 – 4,25%, prima astfel de masura din decembrie trecut, a fost deja luata in calcul de piata, astfel ca euro s-a retras la 1,1780 – 1,1849 dolari, fata de maximul ultimilor patru ani de 1,1879 dolari, atins marti. Evolutia a ridicat cursul monedei americane de la 4,2778 la 4,2820 lei.
Anuntarea de catre premierul Keir Starmer a unor investitii americane in Regatul Unit, in valoare de 150 miliarde dolari, a imbunatatit opinia investitorilor fata de lira sterlina care s-a intarit fata de euro si al carei curs a urcat de la 5,8389 la 5,8441 lei. Media francului elvetian a coborat marginal la 5,4347 lei.
Pretul gramului de aur a urcat de la 504,5467 lei la 505,3604 lei, sub maximul istoric de 509,4008 lei, atins marti. Evolutia se datoreaza faptului ca metalul galben se mentine sub pragul de 3.700 dolari/uncie atins marti. Tranzactiile de joi se realizau in culoarul 3.634 – 3.673 dolari/uncie.
Media monedelor din regiune se aprecia la 4,2564 zloti/euro, respectiv 388,62 forinti/euro.
Ieftinirea creditelor a majorat plasamentele in criptomonede. Bitcoin a urcat la 116.173 – 117.943 dolari, iar ether la 4.556 – 4.645 dolari. (R.G.)