CSM: Masurile dispuse de CSM in raport cu declaratiile formulate de domnul Ruben Latcau, viceprimarul Municipiului Timisoara

Consiliul Superior al Magistraturii, in calitate de garant constitutional al independentei justitiei, a luat act cu ingrijorare de declaratiile publice formulate de domnul Ruben Latcau, viceprimarul Municipiului Timisoara, in cadrul unui interviu recent publicat pe platforma YouTube, declaratii care contin acuzatii grave si nefondate la adresa unor magistrati femei, cu referire directa la o cauza aflata pe rol, nesolutionata definitiv.

Fata de continutul acestor declaratii, in sedinta din data de 13 noiembrie 2025, Sectia pentru judecatori a admis cererea formulata de judecatorii Curtii de Apel Timisoara si a constatat incalcarea independentei si impartialitatii judecatorilor, precum si a reputatiei profesionale a doamnelor judecator din cadrul acestei instante.

Afirmatiile formulate depasesc limitele libertatii de exprimare si sunt de natura sa afecteze independenta judecatorilor, sa creeze presiune asupra instantelor si sa submineze increderea publicului in actul de justitie.

Comentariile de natura ofensatoare si discriminatorie la adresa unor magistrati femei, prezentate drept concluzii generale verificate si formulate prin raportare la aspecte de viata privata, la starea civila sau la statutul social al femeii judecator sunt inadmisibile intr-un stat de drept si aduc atingere principiului egalitatii de gen si prestigiului profesiei de judecator. Acestea reprezinta un comportament care are ca scop si vizeaza atingerea demnitatii femeilor judecator, precum si crearea unei atmosfere degradante, umilitoare si ofensatoare indreptate impotriva acestora.

Consiliul subliniaza ca judecatorii si procurorii isi exercita atributiile exclusiv in temeiul legii si al probelor administrate, iar orice evaluare a activitatii lor profesionale se intemeiaza pe criterii obiective prevazute de lege, nu pe perceptii sau aprecieri subiective, de natura personala. Ingerintele publice sau presiunile exercitate prin declaratii politice in legatura cu cauze aflate in curs de solutionare contravin principiului separatiei puterilor in stat si reprezinta o atingere grava adusa independentei justitiei.

Fata de continutul concret al declaratiilor formulate, gravitatea si efectul discriminatoriu al acestora, Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Consiliului National al Audiovizualului si Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii in vederea analizarii apectelor semnalate si aplicarii sanctiunilor prevazute de lege.

Declaratiile domnului Ruben Latcau, viceprimarul Municipiului Timisoara, se inscriu intr-un climat amplu de ostilitate la adresa magistratilor, generat si alimentat frecvent de mediul politic si de mass media pe parcursul intregului an.

In acest context, Consiliul atrage ferm atentia ca acest tip de declaratii nu pot fi simple opinii personale si, pe fondul atitudinii sociale ingrijoratoare la adresa magistratilor, nu fac decât sa amplifice reactii periculoase la adresa judecatorilor si procurorilor, generând instabilitate si divizare in societate. (CSM, Serviciul de Informare Publica, Relatii cu Mass Media si Protectia Datelor cu Caracter Personal)

Leave a Reply