VIDEO / Tinerii pianisti de la Universitatea de Vest din Timisoara si-au facut debutul artistic in concertul de Craciun

Clasa de pian coordonata de doamna lector univ. dr. Marcela Sorina Costea a sustinut, in 3 decembrie, concertul de Craciun al studentilor Facultatii de Muzica a UVT. Aproximativ 30 de studenti din anii I si II au urcat pe scena salii Concertino, iar pentru majoritatea a fost prima ocazie de a canta in fata unui public. Evenimentul a marcat astfel debutul lor artistic intr-un cadru universitar.

Repertoriul a inclus colinde traditionale romanesti, piese internationale de sezon, precum celebrele Silent Night, Oda Bucuriei, Jingle Bells, We Wish You a Merry Christmas, O, brad frumos, cateva colinde banatene interpretate de trei tineri de la clasa de canto, dar si improvizatii surpriza la pian interpretate de studenti talentati din anul al II-lea, pregatite special pentru acest moment cultural.

S-au remarcat Alexandru Nistor, Benedict Paul Matea, Andreeas Robert Seiman, Bianca Opariuc, Sorin Nastasie Cheva, Iustin Sebastian Caprita si Iulia Petruta Nemes, de la anul II Muzica, dar si Ionela Andreea Katona, Sebastian Badea si Lorena Gabriela Avramus – anul I canto.

Prestatiile studentilor au fost intampinate cu aplauze de publicul prezent, format din profesori ai facultatii, colegi ai interpretilor, parinti si iubitori ai muzicii, care au ales sa petreaca seara in spiritul sarbatorilor de iarna.

La finalul recitalului, lect. univ. dr. Marcela Sorina Costea, initiatoarea concertului, a transmis un mesaj de sustinere pentru tinerii artisti si pentru importanta implicarii lor in activitatile culturale: „Imi doresc ca studentii sa participe cat mai des la astfel de momente. Sunt experiente memorabile, care ii ajuta sa isi dezvolte increderea, sa isi descopere potentialul si, uneori, chiar noi talente. Apreciez foarte mult eforturile lor si incerc sa ii incurajez permanent sa faca parte din activitatile culturale ale universitatii. Sper ca acest concert de Craciun sa devina o traditie frumoasa in cadrul facultatii.”

Concertul a marcat inceputul perioadei sarbatorilor la Facultatea de Muzica a UVT, reconfirmand rolul muzicii in consolidarea comunitatii academice. Seria de activitati artistice dedicate sarbatorilor de iarna va continua si in urmatoarele saptamani, pana la finalul anului. (Diana Mihai)

Leave a Reply