“Un gest de recunoastere a perseverentei, muncii laborioase si respectului fata de responsabilitate profesionala”, asa au fost descrise de catre Catalin Tohaneanu, Marele Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei, premiile acordate sambata seara in cadrul celei de-a XII-a editii a Galei Excelentei Banatene de la Timisoara. Intre acestea, Premiul “Petru Dragan” pentru “Stiinte Biologice si Biomedicale” a fost acordat profesorului univ.dr. Mihnea Munteanu, seful Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Municipal de Urgenta Timisoara.
“Este o distinctie care ma onoreaza. Multumesc organizatorilor si sponsorilor, familiei mele care a fost alaturi de mine in toti pasii din aceasta cariera si sper sa nu ne oprim in acest moment. Oftalmologia este despre lumina. Lumina pe care incercam sa o oferim pacientilor nostri si, de cele mai multe ori, sa o ocrotim si sa o pastram. Nu-mi ramane decat sa va doresc lumina in privire, in ochi, in inima!”, a declarat, pe scena Operei Nationale Romane Timisoara, prof.univ.dr. Mihnea Munteanu.

Acordat de Marea Loja Nationala din Romania, Asociatia Timisiensis, in parteneriat cu Academia Romana fililala Timis, Universitatea de Vest Timisoara, Universitatea Politehnica Timisoara, Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babes” Timisoara (UMFVBT) si Universitatea de Stiintele Vietii “Regele Mihai I” Timisoara, premiul aduce recunoastere excelentei in mai multe domenii.
Comisia de jurizare care a ales castigatorul premiului pentru Stiinte Biologice si Biomedicale a fost alcatuita din presedinte, prof. univ. dr. Andrei Motoc de la UMFVBT, prof. Univ. dr. Stefan Dragulescu, Academia Romana, filiala Timisoara, prof. univ. dr. Daniel Lighezan, UMFVBT, prof. univ. dr. Romulus Timar, UMFVBT, si prof. univ. dr. Cristina Deheleanu, UMFVBT.
Laudatio a fost prezentat de catre presedintele Comisiei, prof.univ.dr. Andrei Motoc:
“Ca domeniu ocupational, prof.univ.dr. Mihnea Munteanu vizeaza medicina, educatia si cercetarea, ingrijind pacientii cu afectiuni oculare, atat la Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara, sectia de oftalmologie, cat si la Centrul oftalmologic privat Profesor Munteanu (…).
Ca activitate stiintifica, mentionam peste 150 de lucrari stiintifice publicate, 8 granturi de cercetare internationale pe urmatoarele tematici: retinopatie diabetica, chirurgie refractiva, oncologie oculara, chirurgia retinei, boli degenerative retiniene si trei premii internationale.
Ca activitate medicala (prof.univ.dr. Mihnea Munteanu, n.r.) are peste 30.000 de interventii la activ, interventii chirurgicale cu o paleta impresionanta – cataracta, chirurgie retiniana, chirurgie refractiva in peste 20 de ani de activitate.
Prof.univ.dr. Mihnea Munteanu este co-autor al primului Atlas de patologie retiniana din tara noastra. Este presedintele Societatii Romane de Oftalmo-oncologie, adresata pacientilor cu afectiuni oncologice oculare, patologie care consemneaza o crestere alarmanta pe plan mondian. Cercetarile sale in domeniul oftalmologiei au fost publicate in reviste presigioase din tari precum Statele Unite, Germania, Franta, Elvetia si Italia”.
La eveniment au fost prezenti prof.univ.dr. Marilen Pirtea, rector al Universitatii de Vest Timisoara, conf.univ.dr. ing. Florin Dragan, rector al Universitatii Politehnica Timisoara, prof. univ.dr. Octavian-Marius Cretu, rector al Universitatii de Medicina si Farmacie “Victor Babes” Timisoara, reprezentanti ai Academiei Romane, ai autoritatilor locale, ai corpului diplomatic si alti invitati. (I.P.)
Foto: Costi DUMA











This helped clarify a lot of questions I had.