Premiera pentru vestul tarii: Terapia HIPEC pentru cancerele ginecologice, disponibila gratuit la Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara

Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara anunta continuarea cu succes a proiectului transfrontalier „Impreuna putem invinge cancerul – Together We Can Beat Cancer”, finantat prin Programul Interreg IPA Romania–Serbia 2021–2027. Acest proiect aduce progrese semnificative in diagnosticul si tratamentul cancerelor ginecologice.

Unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului este implementarea terapiei HIPEC – chimioterapie hipertermica intraperitoneala, o procedura complexa care presupune administrarea locala a chimioterapiei, imediat dupa indepartarea tumorilor vizibile, in zona in care riscul de persistenta a celulelor tumorale este cel mai ridicat. Aceasta metoda permite o concentratie crescuta a substantei active la nivelul zonei afectate.

Incepand din luna februarie, 20 de paciente au beneficiat deja de acest tip de tratament la Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara – in prezent, singurul spital public din zona de vest a tarii care ofera aceasta procedura gratuit tuturor pacientelor eligibile.

O alta etapa majora in cadrul proiectului este reprezentata de achizitionarea secventiatorului NGS Genexus, un echipament de ultima generatie care are o capacitate avansata de diagnostic genetic pentru tumorile uterine si ovariene. Aceasta tehnologie deschide posibilitatea tratamentelor personalizate, adaptate profilului fiecarei paciente.

Proiectul a permis, de asemenea, dotarea laboratorului de anatomie patologica cu aparatura moderna pentru imunohistochimie, examen extemporaneu si ultrastaging – proceduri esentiale pentru stabilirea cat mai rapida a unui diagnostic precis, evaluarea corecta a extinderii bolii si alegerea celei mai potrivite strategii terapeutice. Totodata, sectia de Anestezie si Terapie Intensiva a fost dotata cu aparatura moderna, iar instrumentarul a fost completat in blocurile operatorii.

Prin aceste investitii, Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara isi consolideaza capacitatea de a realiza interventii chirurgicale complexe, de a introduce tehnici medicale noi si de a dezvolta un diagnostic molecular personalizat in cancerele genitale. Beneficiile se reflecta direct in cresterea calitatii actului medical si in imbunatatirea sanselor de tratament pentru paciente.

„Toate aceste lucruri au fost posibile doar in cadrul unui proiect transfrontalier al Uniunii Europene, cu implicarea, ajutorul si munca multor persoane. Multumiri d-nei Anca Lolescu, de la BRCT – Timisoara, pentru suport si intelegere, d-nei prof. Flavia Zara pentru sustinerea si repornirea acestui proiect in perioada in care a fost manager, d-nei conf. Stela Iurciuc – managerul Spitalului Municipal pentru sustinere, d-nei dr. Oprea Olimpia si echipei pentru elaborarea proiectului, expertilor medicali dr. Petra Curescu – oncologie medicala si conf. dr. Razvan Ilina – chirurgie oncologica, d-nei dr. Maria Brincoveanu si echipei de pe terapie intensiva, colegelor noastre din blocul operator, rezidentilor si colaboratorilor fara de care nu am fi reusit, dar mai ales pacientelor noastre care au avut incredere in noi. Proiectul merge mai departe”, a transmis Dr. Mihai Bacila, medic primar obstetrica-ginecologie la Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara.

Proiectul „Impreuna putem invinge cancerul – Together We Can Beat Cancer”, in valoare de 4.999.311,44 de euro, cuprinde dotarea a patru spitale din aria Programului (Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara, Spitalul Judetean de Urgenta Drobeta-Turnu Severin, Centrul de ingrijire medicala Kladovo si Centrul de ingrijire medicala Veliko Gradiste) cu echipamente medicale de ultima generatie si consumabile specifice pentru a detecta si trata eficient cancerul.

(Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara, Biroul de Comunicare)

Leave a Reply