Puls VALUTAR / Leul s-a depreciat fata de principalele valute

Cu doua zile inainte de minivacanta de Craciun investitorii se aratau a fi precauti iar monedele de la marginea zonei euro s-au depreciat.

Cursul euro a urcat, marti, de la 5,0881 la 5,0908 lei, fata de 5,0920 lei in urma cu o saptamana. Tranzactiile se realizau in culoarul 5,0850 – 5,091 lei.

Dobanzile interbancare s-au stabilizat, odata trecuta perioada de crestere a cererii comerciale .

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,18%, fata de 6,20% la inceputul saptamanii trecute. Indicele la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,32%, iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,53 la 6,52%, semn ca principalii indici ar putea scadea in saptamanile urmatoare sub rata de politica monetara care se situeaza din august 2024 la 6,50%.

La inceputul saptamanii, Trezoreria s-a imprumutat cu 800 milioane cu scadenta mai 2027 si alte 600 milioane lei scadente in iulie 2034, pentru care a acceptat dobanzi medii anuale de 6,31%, respectiv 6,78%. Marti, Finantele au atras, suplimentar, 210 milioane de lei cu aceleasi scadente si la dobanzi identice.

Investitorii se aratau prudenti inainte de publicarea unor date fundamentale din Statele Unite, in special evolutia PIB-ului SUA, care ar putea influenta deciziile in ceea ce priveste politica monetara a Rezervei Federale americane. Aceasta a provocat scaderea indicelului dolarului fata de un cos al principalelor valute la cel mai scazut nivel din ultimele unsprezece saptamani.

Euro a crescut pana la 1,1801 dolari, maxim al ultimelor trei luni, iar cursul monedei americane a urcat de la 4,3364 la 4,3417 lei.

Media francului elvetian a urcat la 5,4784 lei, fata de 5,4410 lei, in urma cu o saptamana, iar cea a lirei sterline la 5,8301 lei, comparativ cu 5,8138 lei, martea trecuta.

Recordul de 4.427,90 dolari/uncie, atins la inceputul saptamanii, a rezistat o singura zi. Marti, metalul galben a atins un nou maxim de 4.498,60 dolari/uncie, fata de 595,7096 lei, in urma cu o saptamana, in conditiile in care increderea investitorilor in principalele economii s-a erodat, pe masura cresterii deficitelor fiscale. La aceasta se adauga temerile privind independenta Rezervei Federale americane, odata cu schimbarea din functie in cursul anului viitor a actualului presedinte Jerome Powell, care s-a opus constant cererilor de reducere a  dobanzilor venite din partea presedintelui Trump.

In piata locala, pretul gramului de aur a crescut de la 602,8470 lei la noul maxim istoric de 603,7606 lei.

Cotatiile argintului s-au apropiat de pragul de 70 dolari/uncie iar cele ale platinei au atins un varf de 2.190 dolari/uncie.

In regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,2274 zloti/euro iar a celei maghiare la 391,19 forinti/euro, varf al ultimelor doua luni si jumatate.

Preturilor principalelor criptomonede scadeau, dupa cresterile de luni. Bitcoin se tranzactiona in culoarul 87.069 – 88.893 dolari, iar ethereum fluctua intre 2.934 si 3.032 dolari. (Radu Georgescu)

Leave a Reply