Sportivii de la clubul de fotbal Poli se vor ”da” cu un nou autocar, brand-uit in culorile si cu sigla formatiei. Chiar inainte de Craciun, noul autocar care va duce echipa in deplasari a fost predat beneficiarului.
”Un club de fotbal serios nu inseamna doar jucatori, antrenori si rezultate bune. Inseamna si conditii oferite echipei, de la cazare, alimentatie, cantonamente sau transport.
Tocmai de aceea, pentru siguranta si confortul echipei, Poli va beneficia de astazi de un autocar modern. Cadoul de Craciun pentru Politehnica Timisoara a venit chiar in ziua de Ajun, iar dupa rezultatele din acest tur de campionat este chiar unul meritat”, a anuntat Alfred Simonis.
Noul autocar este inchiriat, urmand ca clubul sa plateasca sumele aferente din finantarea provenita de Consiliul Judetean Timis. (C.R.)




